Orașule mut, ca o inimă care nu mai bate,
Orașule ca o pustietate de cremere,
În care niciun cioplitor nu mai taie cu dalta statui,
Iubitul meu oraș mort, te iubesc
Orașule mare,
Doar salvările, ca niște cuțite,
Doar salvările spintecă liniștea ta
în felii egale,
Spintecă în fleici sângerânde
Cartierul în care viețuiesc
Orașule în care doar salvările se aud,
Orașule în care doar salvările se aud,
E duminică,
Marile uzine comerciale au închis după prânz,
Cartofii au înghețat în sacoșe.
Duminica a ermetizat sicriul cartierelor,
Blocurile dorm ca niște oi în picioare,
Turma betoanelor nu mai respiră,
Știu, luni te vei trezi, orașule mare,
Dar mi-e teamă să nu fie prea târziu.
Doar salvările n-au duminică,
Ele taie cu foarfeca
Stofa timpanului tău adormit
Salvările, salvările, la intervale egale,
Duc salvații care au murit între timp,
Doar sirenele lor taie în felii liniștea de beton,
Salvarile își fac datoria,
Orașul doarme pe țipătul lor
Ca pe o lamă de cuțit,
Ca pe o lamă de jungher acustic
Lucian Avramescu, 18 februarie 2017, București
