Orban: Fără alegeri, Renate Weber o să rămână Avocatul Poporului, iar oameni precum Florin Iordache o să ajungă în fruntea instituţiilor statului

 

Premierul Ludovic Orban a declarat sâmbătă că e nevoie de alegeri parlamentare, adăugând că în cazul în care scrutinul programat pentru 6 decembrie nu se va desfăşura, „Renate Weber o să rămână în fruntea Avocatului Poporului, iar oameni ca Florin Iordache o să ajungă în fruntea instituţiilor statului.

„Derularea campaniei electorale nu prezintă niciun risc suplimentar privitor la răspândirea virusului. În cazul în care candidaţii, echipele de campanie respectă regulile, nu există niciun fel de risc pentru a creşte răspândirea virusului. De asemenea, modul în care organizăm ziua votului este de asemenea natură, încât omul se poate duce în siguranţă la vot. Este nevoie de alegeri parlamentare, îi îndemn pe oameni să-şi pună întrebarea: o mai vor pe Renate Weber în fruntea Avocatului Poporului? Dacă nu facem alegeri, Renate Weber o să rămână în fruntea Avocatului Poporului şi o să fie în continuare responsabilă pentru sesizări la Curtea Constituţională care au dus la creşterea dramatică a numărului de infectări. Mai vor ca oameni ca Florin Iordache să ajungă în fruntea instituţiilor statului? Dacă nu mai vor ca oameni ca Florin Iordache să ajungă în fruntea instituţiilor statului, este nevoie de alegeri. Mai vor ca PSD-ul să căsăpească economia, să inventeze noi şi noi acte normative care să ducă România spre faliment, spre prăpastie economică? Dacă nu mai vor, atunci este nevoie de alegeri”, a afirmat Orban într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

Distribuie prietenilor

Premierul a subliniat că în toate ţările europene s-au organizat alegeri la termen, indiferent că au fost alegeri prezidenţiale, parlamentare sau locale.