Orgasmul colectiv al încătușării

    lucian-avramescu Nimic  nu hrănește mai îmbelșugat sărăcia și degringolada unei nații decât prezentarea periodică, pe eșafodul public al televiziunilor, a câte unui încătușat. La mulțimea de escroci care trăiesc din meseria suptului politic, un fel de sex oral la un uger încă plin de seve, procurorii au de unde alege. Mă întreb însă dacă alegerile sunt mereu corecte și dacă nu cumva poza cu cătușe ocolește voit hahalera unor prestigii găunoase și mereu prospere. Un prestigios este domnul Traian Băsescu despre care n-aș mai fi scris, odată decăzut din sceptre și adulațiuni, pe un principiu pe care l-am respectat mereu la cei care nu mai sunt la putere, dar acum personajul însuși, detestat de mine de când am avut ghinionul să-l aflu, mă îmbrâncește să-l iau în cătare și mi se vâră sub peniță. La câte au fost turnate pe masa procurorilor, la câte nemăsurate dovezi există în legătură cu individul rămas să joace zilnic tontoroiul în fața unei nații amețite, putea fi încătușat de sute de ori. Aș! Procurorii doamnei Kovesi, altfel bărbată în toate gesturile, se pleoștesc la pronunțarea numelui sacrosant, polițiștii își găsesc din plastilină cătușele, iar birocrația tribunalelor pierde dosarele. O hipnoză colectivă, în lumea anchetatorilor, viteji în arestarea unei babe care negustorește fraudulos pătrunjel, se instalează în mințile ascuțite, bărbăția se înmoaie în nădragii atribuțiunilor, bivolul care sparge uși cu mascații alături, se prezintă la ușă ca o puță bleagă la intrarea unei peșteri prin care s-a mai umblat.

    Patriotismul! Asta e, mi-a spus amicul meu dascălul. Băsescu a vorbit și aseară despre patriotism. Și l-am crezut. Tu, care nu crezi nimic și pe nimeni?! Nu eu, l-am crezut NOI, națiunea, mi-a răspuns oțărât-ironic unicul meu confident, înțelept ca o poamă uitată în măr de 70 de ierni. Omul ăsta cât a domnit, și domnește din vremea lui Ceaușescu,are câteva principii cu care defilează prin fața galeriei de căscăunzi. Sunt puține, dar ferme. Imaginea lui, pe care și-o propagă cu înverșunarea unui șmenar de cartier, e a unui om  născut să conducă țări, popoare, cârduri de gâște. Răsărit dintr-o dinastie neaoș-patriotică – nu se știe mare brânză despre ea, dar ce contează! – el e sortit să conducă, să aibă, să apere. Ce? Țara, firește, deghizată în buzunarul personal, poșeta amantei, averea neamurilor. Impresia contează, iar el știe s-o deseneze. Prestigiul cu care se arată, vrednic luptător pentru cauzele zilei, e dublat de transmiterea mesajului că-i are pe toți în buzunar. A fost de față, sub plamumă, la o penetrare extraconjugală a unei amante de un șef de servicii, știe când a luat ce-a luat un ministru, are dosare despre toți, că doar de asta s-a ocupat cât a fost la Cotroceni, are scrisorici pierdute de  toți Tipăteștii dâmbovițeni. Și atunci ai explicația de ce se înmoaie ăștia și-și îngălbenesc izmenele numai ce-i pronunți numele. Mai bine și-ar pune cătușe singuri decât să-i pună lui Băsescu.

Distribuie prietenilor

     Dascălul a turuit mai multe. Pe unele le cred, pe altele, nu. Rămân la convingerile mele privind încătușările. Nu-mi par rețeta cea mai faimoasă cu care să ne legitimăm în univers. Dar parcă nițel lanț i-aș petrece și eu unuia peste încheieturi. Nu spun cui, persoană importantă, becher! Patriot. S-a anunțat diseară iar, în televizor, să ne vorbească despre ce ar trebui făcut pentru ca Românica să prospere. Un prieten care are prăvălie, închide, chiar dacă are mușterii la ușă, doar să-i soarbă vorbele nederanjat.