AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Ovidiu Bojor, despre secretul longevității: Regula celor trei opt

 

La 94 de ani, Ovidiu Bojor se poate lăuda cu o sănătate de fier. Are aceeași greutate de acum 30 de ani și muncește câte 8-10 ore pe zi. Cum reușește? Nu se dezminte de la regula „celor trei 8”.

Invitat la emisiunea „Tinerete fara batranete”, membrul Academiei de Științe Medicale a dezvăluit care este secretul său pentru felul în care arată și se simte la o 94 de ani.

Potrivit acestuia, regula celor 8 presupune împărțirea zilei în 3 grupe.

Primul 8 se referă la câștigarea existenței. Muncă asiduă 8 ore, „fără cafeluțe și șușoteli”, după cum spune academicianul Ioan Bojor.

Al doilea 8 se referă la „odihna activă”, partea cea mai frumoasă a vieții, în care ești liber să faci ceea ce îți place mai mult: plimbări în natură, sport, relaxare, etc. Din acestea, 2 ore trebuie neapărat acordate familiei și copiilor: „Dialog între soț și soție, creșterea copiilor. Să le acordăm măcar 2 ore în fiecare zi, fără bone nimic. Este educația cea mai bună”.

În cele din urmă, ajungem la odihnă. Al treilea 8 se referă la somn, care trebuie să fie de cel puțin 8 ore pe noapte.

Totodată, academicianul susține că alimentația este cea mai importantă pentru o sănătate de fier și ne îndeamnă să renunțăm la alimentele procesate și să avem 5 mese pe zi, în cantități mici.

„Starea sănătății mele este aș putea spune satisfăcătoare și, de multe ori, chiar excelentă, fiindcă dacă la vârsta mea îmi permit să lucrez cel puțin 8 sau 10 ore pe zi, dacă la vârsta mea am aceeași greutate ca acum 30 de ani, înseamnă că toate merg bine. Pentru mine medicamentul primordial este alimentația. Suntem ceea ce mâncăm. În funcție de calitatea alimentației, vorbesc acum de corpul fizic, dar care influențează și psihicul. Alimentația naturală, cât mai puțin procesată, împărțită în trei mese principale și două gustări pe zi, iar cantitativ – cantități foarte reduse. Totdeauna mă scol de la masă cu 10-15 minute înainte de a mă simți sătul. Și niciodată nu intru la masă ca să înfulec”, a povestit Ovidiu Bojor.

Sursă: digi24.ro și clickpentrufemei.ro

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!