Un cuvânt rezumat, ca o rugăciune
Care, de obicei, nu se spune
Un cuvânt uitat, renegat,
Părăsit ca ruina unui străbun palat
Mama, din pământ, m-ar certa
Dacă muzica, din inima mea, a acestui cuvânt,
Ar sucomba
Eu umblu, mamă, cu el,
Alăptând silabele-i puține
Cu din ce în ce mai obositul meu zel
E, cum ziceai tu, când eram copil,
Al fiecăruia dintre noi, tril,
Muzica măiastră
Din a pieptului nostru glastră
Care-i acel straniu și obositor cuvânt
Cu care ai mei umblat-au de mii de ani pe pământ?
Unii, care nu au uitat, patrie îi spun,
Cuvânt din câteva litere
În care, mamă, nu mă certa din mormânt, mă adun.
Lucian Avramescu, 10 iunie 2018, Sângeru
