Patru copii au ars azi-noapte de vii, la Timişoara. Cel mai mic avea patru luni

 

Patru copii au murit la Timișoara arşi de vii, în noaptea de miercuri spre joi, în urma unui incendiu izbucnit în locuința lor. Părinţii nu erau acasă. Cel mare dintre cei cinci fraţi, în vârstă de 14 ani, a reușit să iasă din flăcări.

Potrivit ISU Timiș, pompierii au fost chemați pentru lichidarea unui incendiu la o casă cu 2 apartamente pe strada Memorandului din Timișoara.

Distribuie prietenilor

La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta într-o cameră și pe holul locuinței cu o degajare mare de fum. În cele 2 apartamente locuiau 9 persoane, 4 adulți și 5 copii.

Cinci persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, dintre care 3 adulți și un adolescent de 14 ani au fost duși la spital, iar un adult a primit îngrijiri la fața locului, însă a refuzat transportul la spital.

Echipele de căutare – salvare au căutat victime după stingerea flăcărilor și au găsit patru copii arși de vii. Surse locale spun că cel mai mic dintre aceștia avea doar 4 luni și că părinţii nu erau acasă, scrie hotnews.ro.

Prima ipoteză este că focul a izbucnit de la sobă.

O vecină a spus, după tragedie, că făcuse plângere la Protecția Copilului pentru că minorii erau lăsați singuri acasă.