A.M. Press
Ultimele stiri din Romania!

Pe când pantaloni scurți din Tricolor?

983

Azi e Ziua Tricolorului, suit prima oară în aerul patriei de un voievod fără eroice Posade la activ, apoi de pașoptiști, proclamat regal de Carol I și resfințit ca simbol în 98, de parlamentarii democrației postdecembriste. Cele trei culori stau, pe o pânză împărțite frățește, fiecare pe același pogon de stofă, taiate vertical, simbol de semeție. Azi ministrul de Război a ținut o cuvântare, acompaniat de cel de la Interne, iar oștenii, îmbrăcați de gală, au suit pe scripeți, în dogoarea cerului de iunie, Tricolorul. Frumos. Înălțător, m-ar putea corecta entuziasmul altcuiva. Mi-am amintit, la rându-mi, cum îmi bătea inima lângă Monumentul de la Carei și în vecinătatea Tricolorului unde am fost ales de comandanți să fiu, alături de alți câțiva militari, toși egali ca înălțime, în garda de onoare. Am încercat toate trăirile înflăcărate ale tinereții mele, impunându-mi să nu clipesc, trup din trupul soldaților din bronz. Am trăit și alte clipe, în țară sau afară, când pânza tricoloră a luat în stăpânire bătăile inimii mele, de parcă aș fi suit un deal.
Azi am aflat târziu ce prăznuim, citind o știre seacă, așa cum trebuie să fie știrile, postată de colegii mei de la AMPress. Apoi am zărit nițică festivitate cu discursuri la televizor, înaintea filmului Odiseea, la care se uită soața mea. Festivității cu miniștri i-a lipsit ceea ce filmul avea din belșug – trăirea, mimată firește, a unor mari actori care jucau personajele lui Homer. Eu cum sunt? Mai pun aripi trăirilor mele, sau bifez calendaristic o obligație de protocol sufletesc? Nu mi-e limpede.
Politicienii, ca și fotbaliștii, pierzători în numele patriei și unii și alții, asociază astfel de clipe ducerii mâinii drepte pe piept, unde, anatomic, sub un rând de coaste, s-ar găsi inima. Gestul pare mecanic, iar sub costumul croit din stofa unui carton de import, presupui cu sforțare o pâlpâire. Și americanii – nu știu dacă de la ei am importat gestul patriotic – fac la fel. Tricolorul lor, care nu e tricolor decât în sensul de drapel național, croit cu un desen în dungi și alte celea, a coborât de mulți ani de pe catarg și e pus în croiala unor tricouri de plajă și chiar în tabloul chiloților. Nu știu dacă există și pijamale americănești care să transmită dragostea lor diurnă și nocturnă pentru cel mai expresiv simbol al patriei, dar nu-i exclus. La noi, un primar a avut ideea, considerată naționalistă și excesivă, de a vopsi băncile din parc în trei culori și pe chestia asta n-a mai fost ales a patra oară. În rest, tricolorul e scos de la naftalină în zilele mari și câte o casă, mai ales de oameni săraci, cum am constatat în teren, îl scoate peste țiglele acoperișului. Tricolorul e în noi, îmi spune cineva. O fi. Dar de ce tinerii noștri, i-am văzut la Mamaia, dar i-am văzut și pe alții, din alte neamuri europene, umblă cu pantaloni scurți care au desenul drapelului american? E o modă, sunt mai ieftini? De ce, dacă se poartă chiloții patriotici, nu-și fac unii din culorile cinstite azi? Ar râde lumea, mă atenționează amicul meu, dascălul sătesc. Și de ce nu râd și de chiloții americănești? Aici n-a avut un răspuns și n-am nici eu. Poate doar cititorul, întotdeauna mai priceput în descusut psihologiile și avânturile mușuroaielor de furnici de pe Terra, ne va dumiri.

loading...
Citește și

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More