Pe la mine, pe-acasă, ai trecut? E bine, mă, numai că ți-a murit câinele

Doi tineri țărani, din același sat, sunt la oaste, învață pasul de front și trasul cu pușca în ținte de carton care nu ripostează. Învață ierarhie și se acomodează cu ideea că ordinul se execută, nu se discută.

Unul dintre ei primește o permisie de trei zile și pleacă acasă. Mă, zice consăteanul lui, nițel invidios, treci și pe la ai mei și vezi și tu dacă e bine pe acolo.
Se întoarce camaradul de arme după trei zile. Ai trecut și pe la ai mei? Trecut! Și? E bine, mă, e bine, doar că ți-a murit câinele. Cum, zice ălălalt, îndoit de parcă i-a vârăt inamicul o baionetă în burtă, Azorel, pe care l-am crescut eu, care era cel mai …Cum să moară, mă, Azorel? A murit, zice ălălalt, ca un ziarist care relatează și bune și rele cu același ton, de la grajd, când a ars vaca. Știi că era câine săritor. A intrat să rupă lanțul vacii, dar a ars și el cu toate animalele, cu grajd cu tot. Dar de ce a luat foc grajdul? De la lumânare. Care lumânare, că nu aprindem lumânări în grajd? Nu în grajd, focul s-a întins din casă, de lângă sicriul mă-tii, că a căzul lumănarea și, nefiind nimeni pe acolo, a luat foc perdeaua, acoperișul și de la casă, na, s-a dus focul.
Oșteanul rămas în cazarmă, departe de ai lui, mai are puterea să întrebe cum de s-a prăpădit buna lui maică de-i dăduse viață și-l iubise ca pe sufletul ei? Așa află că n-a suportat decesul soțului, supărat pentru fiică. Soră-ta a rămas, povestește mesagerul întors de la fața locului, borțoasă, îl știi p-ăla din deal cu care se mai pupa după șură, n-a vrut s-o ia și biata fată s-a aruncat în fântână.
Deci, recapitulând, totul era bine acasă, numai că i-a murit câinele. Uneori, acest gen de relatare e valabil și pentru presa de aici și de aiurea care poate îngropa un subiect, sau îl umflă ca pe un balon roz, pus ca steag peste o movilă confecționată, de obicei, din argilă politică.
Am un prieten, în America, plecat după mineriade și măcelul din Piața Universității, arhitect. Ce e pe acasă, mă întreabă telefonic? Ce să fie, Radule, e bine! E un pic ger, eu m-am mutat trei sferturi din lună la țară, cum știi. Satul s-a cam rarit, lumea e plecată, nu așa departe ca tine, mai pe aici prin Italia, prin Germania, prin Spania. Toți care au plecat au uitat să se întoarcă, dar e bine. Din casele lor nu iese fum pe horn, iar porțile-s legate cu sârme care au ruginit. Frunzele au căzut din stejari și pădurea e ca un pieptene. Te uiți printre copaci și vezi ciuta odihnindu-se sub lună. Peisajul e o minunăție, dealurile spre Istrița, unde a fost găsită Cloșca aia cu Puii de Aur, nu mai au vii, ci doar mărăcinișuri, dar arată ca-n vederile cu peisaje neumblate de om. Acum bate clopotul la Sângeru că s-a mai prăpădit o babă din Gârleni. Acasă e frumos. Vino și tu cât mai găsești pe cineva, fiindcă ne rărim. La televizor vorbește un tânăr doctor sirian despre fertilizarea in vitro, deștept băiat. Ieri a vorbit altul, că-i o emisiune medicală dimineața, cam stâlcit, n-am înțeles de unde vine, dar e bine că mai e câte unul aici, fiindcă prin clinici și spitale bate vântul. Politica? E bine și cu politica. Câștigă tot ăi din duminica orbului, cum îi ziceai tu când ai plecat, patrioții de-i știi, numai că acum vor avea un procent mai consistent. Ho, nu te revolta, că nu te-am ars cu ceară! Se poate și mai mult de 70 la sută? Se poate. La noi – văd că ai uitat – totul e posibil. Ai câine, uitasem să te întreb, că aici,acasă, aveai? Americanul zice că are. Să-l ții sănătos! – am mai apucat să spun, fiindcă s-a intrerupt legătura.