• Home
  • De la prieteni
  • Petruţa Petruţa: Păreri la cald cu privire la romanul DESPRE SINGURĂTATE , de Lucian Avramescu

Petruţa Petruţa: Păreri la cald cu privire la romanul DESPRE SINGURĂTATE , de Lucian Avramescu

carti Lucian Avramescu 1

Mi-am făcut un cadou de ziua mea și am reușit să citesc câteva capitole din primul dvs. roman.
În primul rând, vreau să vă spun că nu este vorba de singurătate la dvs. Sunteți un motan care vrea să fie mereu mângâiat pe burtică, să fie centrul atenției celor dragi, dar așteaptă ca de la ei să vină acest lucru. Aici semănăm, doar că eu sunt o pisică cu aceleași doruri multe:)

Pot să vă spun că și eu dacă aș putea, nu aș veni la propria înmormântare. Mie nu îmi plac oamenii morți. Pentru oameni trebuie să faci tot posibilul cât sunt în viață. După aceea îți arăți doar respectul făcându-le pomenirile și parastasele la timp.
Romanul dvs., dacă ar fi să-l încadrăm într-una din categoriile criticului literar Nicolae Manolescu, am spune că este un roman corintic, abordându-se un stil liber, mai adânc. Sentimentele sunt spuse direct, simplu, de către personajul-narator(scriitorul în cazul acestui roman).
Fraza de mai sus am scris-o pentru a mă da și eu rotundă, a se înțelege!:)))

Eu spun că ați urmărit ca romanul dvs. să fie unul psihologic care urmărește analiza stărilor sufletești ale personajului principal, scriitorul.
Vreau să vă spun că excelați în folosirea armonioasă a cuvintelor care curg așezându-se unde le este locul, adică în inima cititorului. Cred că aș putea să vă ascult până la plus infinit, cu interes poveștile, de dragul științei dvs. de a folosi cuvintele.
Sunteți un scriitor care surprinde fin trăirile în peisaje de basm și le descrie cu lux de amănunte, așa cum pe vremuri, Calistrat Hogaș a descris peisajul unic al munților, singurătatea impunătoare a lor.

Să revenim la roman: Am avut și eu sentimentul de frică generat de ochii care te urmăresc, dar atunci când ajungi cu bine unde ți-ai propus, înseamnă că nu erau ochii unor jivine periculoase. Și da, aveți dreptate: frica trebuie înfruntată.
Ceea ce observ eu, cititoarea, este că vă axați mult în roman pe actul sexual. Oare este o obsesie sau doar un laitmotiv?
Doctorița, alt personaj principal al romanului este o atracție carnală finalizată.

Realul povestit cu măiestrie se împletește cu imaginarul.
În capitolul în care povestiți despre infarct mă regăsesc. Sunt un dvs. de alt sex, dar la fel de iubită de Dumnezeu. Și mie mi-a făcut bypass natural, niște mușchi au preluat rolul zonei cu probleme. Eu l-am făcut în vârful inimii, spre stânga ei….se zice că cine scapă, e scăpat!
Și ca să vedeți cât de bine semănăm în anumite privințe, vă voi spune că atunci când voi împlini 70 de ani(dacă apuc), infarctul meu va avea 18 ani, la fel ca al dvs.

Citesc și scriu….să fie la cald. Sper că voi putea continua și mâine.
Cu respect și mult drag pentru prietenul scrisului Lucian Avramescu

 Am revenit!
 În prima zi am citit aproape o jumătate de roman. Pentru romancierul Avramescu trebuie să fie un motiv de bucurie: produsul muncii sale este lizibil și suscită curiozitatea.
 Eu, cititoarea observ că de la capitolul 25 își face apariția Lucian Avramescu și după aceea realul se împletește cu fantasticul.
 Ce mi-a mai plăcut? Aveți o filozofie personală a singurătății, de o dulceață aparte, în care Dumnezeu este catalogat ca fiind cel mai singur din Univers.
 Ce am mai observat: dvs., nu agreați totuși îngerii din cauza trădării îngerului Lucifer. Am de gând să nu mă mai erijez în înger. Eu nu am trădat și nu voi trăda niciodată pe nimeni. Nu sunt genul.
 Este bine că ați înnobilat romanul cu versuri. Treziți curiozitatea cititorilor tineri care poate nu vă știu încă talentul poetic cu toate că după mine sunteți un poet național nepereche.
 Capitolul 30  în care sunt descrise aventurile la mare ale celor doi adolescenți care ajunși la destinație trec dintr-un post de poliție într-altul sunt savuroase, pline de acțiune. Un capitol pe care îl citești pe nerăsuflate.
 Bunicul dvs. a fost martorul atrocităților comise de „aliații ruși” și este bine că ați pomenit de ele. Să nu uităm niciodată!
 Am fost impresionată de faptul că în capitolele 32 și 33 ați prezentat comportamentul tuturor participanților la război  (nemți, ruși, români) și ați concluzionat: „Ăștia sunt soldații în război. Nu mai au milă, nu mai sunt oameni, nu mai au credință în Dumnezeu, dacă au avut-o vreodată.”
 În roman, Lucian Avramescu, etichetat ca poet al iubirii, vrea să-și lămurească sie însuși și cititorilor, ce este fericirea, de ce poeziile de dragoste se scriu și la 80 de ani și amintește că s-a autodefinit ca fiind „de meserie îndrăgostit”. Întrebări lămurite așa cum o tangentă atinge un cerc, doar într-un punct. Există loc de mai bine și sper să le reia ca teme separate în alt roman.
 Revin după sărbători. Acum, gospodina din mine trebuie să facă sarmale, cozonaci, salată de boeuf și altele….doar vine Crăciunul și românul mănâncă și bea!

Parteneri