Salut vestitorul dimineților frumoase
Care le mângâie în zori tandru, pe coapse
Și pe sâni, cu bucuria celui care anunță
Sunt viu, trăiesc și am speranță!
Roțile de mașină ale căruțelor trase de cai
Sunt orologiul dimineții și huruie: Hei, dormi? Mai stai?
Patul nu e pentru truditorii pământului
Dar nici pentru cei care folosesc puterea cuvântului.
Visele devin apanajul nopților trecute
Și al inimilor mereu în viață îndrăgostite.
Soarele alergă după lună, iubita lui plină de mister,
Până se suie de-un cot pe albastrul cer.
E o dimineață frumoasă, plină de noi,
Politica visează la măreție în paturi moi,
Societatea doarme și ea neîntoarsă
Amăgindu-se că virusul încoronat e doar o farsă.
Salut viața, mângâi și eu dimineața
Și-l rog pe vestitorul zorilor să nu-și piardă speranța
Într-un mâine mai bun, plin de cuvinte vorbite
De buzele care azi de tăcere sunt pecetluite.
