Petrutza Petruta: Astăzi doar mâinile sufletului ni le strângem

Astăzi doar mâinile sufletului ni le strângem
Iar îngerii noștri coatele aripilor își ating în cer,
Viața a luat-o un pic razna, dar nu ne plângem
Suntem locuitori ai planetei sărutului trimis în eter.

Mintea poetului e bâzâită de vers ca de o albină,
Camera i-a devenit planetă ce se ține după lună
Strecurându-se cu măiestrie de felină printre nori,
Până la seara nopții, și în dimineața pornită de zori.

Luna așterne teracota razelor albe, pline de mister
Făcând drum străjuit de felinarele stelelor pe cer
Pentru ca pe covorul gândului Aladdin de Sângeru
Să scruteze eternitatea așa cum inima neîncetat i-o ceru.

Distribuie prietenilor

Seherezada, povestitoarea nopților, îl întreabă:
„Câte veșnicii ai învățat tu că există?… Le-ai zărit?”
Experimentat după escapada făcută în grabă
Poetul răspunde că veșnicia e pomul vieții mereu înverzit.

Buni zori, prietene al drumurilor lungi făcute în gând,
Amicii îți mulțumesc că le aduci dragostea arzătoare
A astrului numit soare care când apare vede luna plecând
Și ale cărui raze calde ne învăluie într-o iubire mistuitoare.