Deși este dimineață, vă spun „Buni zori!”. Prietene al scrisului, acest salut de dimineață te mângâie și îți dă puterea să mai accepți realitatea unei zile în care soarele te arde cu prea mult drag, încât răcoarea casei este oaza pe care o cauți. Am observat că în acest an insectele mușcă cu plăcere din tine, bucurându-se că ești viu și sângele circulă prin vene pentru a-și alimenta ele burțile avide de masa servită gratuit.

Și eu merg desculță prin iarbă când Puri(cățelușa care s-a introdus forțat în viața mea) îmi fură papucii. Despre stele nu prea am ce să zic decât poetic, că sunt purtătoare de praf de vise pe care îl aruncă noaptea peste omenire.

Dimineața când mă trezesc mă bucur că trăiesc și că realitatea ia locul imaginației. Și eu visez și visele sunt de multe ori în culori. În vis, adeseori dorul îmi aduce oamenii dragi care locuiesc undeva, în altă parte de Univers, iar imaginația mă plimbă prin castele.

Visul în care mă plimb prin încăperi mari, pline de tablouri, se repetă ca un laitmotiv în mintea mea care și noaptea se pare că are o activitate creativă. Poate că viețile noastre se repetă în Universuri paralele. Am căutat să aduc visul în realitate și am regăsit castelele din vis, cu aproximație, în Germania. Eu acolo nu am fost niciodată. Castelele sunt pe stânci și în vis mereu urc și străbat săli enorme în care auriul și roșul predomină. Din tablouri mă privesc chipuri pe care când mă trezesc nu mi le amintesc. Îmi aduc aminte doar de privirea lor mândră, chiar trufașă și un fior rece mă străbate făcându-mă să simt înălțimea de la care monarhii mă privesc. O altă lume viețuiește în mintea mea și îmi deschide porțile ei noaptea în vis.

Vă ocup pagina cu visele mele pline de culoare și fast create de o minte plină de fantezie.
Să aveți o zi în care descifrați tot ceea ce această lume din vis vă transmite. Eu, nu pot!