Petrutza Petruta: Grădinile cerului au înflorit iarna

Grădinile cerului au înflorit iarna, albe crăiese,
Și își trimit petalele ca pe niște trene de mirese
Să sărute pământul, pe care îl mângâie doar vântul
Și-l udă lacrima norilor, rece azi, cum e uneori cuvântul.

Gutuiul meu, puietul meu cel mai mare,
Stă mândru în calea rafalelor ce vor să-l doboare
Și își strânge ca pe o mantie frunzele verzi
Rămase în pom toate, de nu-ți vine să crezi.

Doar vișinul, rămas și el înfrunzit, vrea să îl salute
Și să-i zică: Copile stai îmbrăcat, iarna răcești iute!
Șuieră vântul, urlă a iarnă pământul,
Dar tinerețea e verde și aleargă odată cu gândul.

Distribuie prietenilor

Acesta, se plimbă iute prin site-urile multe
După cadouri. E luna lor, să cheltuim sute!
De priviri, de dorinți, de buze fierbinți
Care zic fremătând de plăcere buzunarelor, plătiți!

Grădinile cerului au înflorit, albe crăiese
Mândre în taina lor de viitoare mirese.
Ale îngerilor cete răspândesc în aer prafuri măiestre
Aduse pe Pământ de petalele din cer, albă-aurie zestre.