Petrutza Petruta: Lacrimi sărate ca marea

Lacrimi sărate ca marea varsă omul lovit
De soarta ce timp de șaptezeci de ani l-a iubit.
Oceanul sărat al sufletului era într-un flux neoprit
Și uda în întuneric, cu durere, pământul abia înverzit.

Noaptea plină de stelele ce clipesc auriu mereu
Era străpunsă de răgetul trist al semețului leu.
Deși regele junglei nu plângea niciodată,
În beznă, el urla puternic, inima fiindu-i îndurerată.

Uneori cuvintele sunt prea mici pentru a descrie drama
Ce se întâmplă unui prieten pe care l-a trădat karma.
Plânsul neputinței l-a biruit pentru un scurt moment
Dar sper să-și aleagă optimismul ca tratament.

Distribuie prietenilor

În miez de noapte, blânda lună a întunericului regină,
Încearca să-l mângâie cu razele ei adunate-n cunună
Pe omul pe care pentru o clipă l-a îngenuncheat viața
Și dorea să-i spună că cea care moare ultima e speranța.