Maestre, viața e o continuă încercare,
Iar noi, mereu, ne zbatem pe-o cărare
Numită simplu drumul vieții,
Pe care-l parcurgem toți, nu doar poeții.

Atunci când vorbele nu vor să iasă
Trimiteți-o ca sol la-mpărăţie, pe jupâneasă.
Să-i dați să ducă scrise ale sorții verbe triste
Căci viața nu este doar o frumoasă poveste.

Nu e o infirmitate să nu poți vorbi
Atunci când sufletul încă conjugă verbul a iubi.
Infirmitate este să nu poți dărui lumii
Vorbele de aur ale sufletului, izvorul viu al inimii.

Scrieți mai des, scrieți mereu,
Cititorii au nevoie de cuvintele unui leu.
Eu zic că veselia e un bandaj al sufletului
Retras în tăcerea dată de lipsa uneori a sunetului.

Și niciodată nu ați scris cu un picior bont,
Ci cu o pană de aur adusă de vânt
În leaganul de prunc, al unui viitor scriitor
Și poet al iubirii, un mare maestru al cuvintelor.

Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]