Petrutza Petruta: Omul e făcut din țărână de Dumnezeu

Omul e făcut din țărână de Dumnezeu
Iar frunza se naște hrănită de seva pomului
Pentru a îndeplini rolul ei pe Pământ, aceasta-i și menirea omului…

Poete chiar dacă te simți ca o relicvă dintr-un al pietrei muzeu,
Știi că rolul tău pe Pământ este doar rolul tău.

Oamenii nu cad, ei ard, biete lumânări de ceară
Aprinse la vii până când viața le doboară
Și le transformă în amintiri ce mobilează inima
Și din când în când sunt scoase afară cu lacrima
Sufletului care plângând arată ce mult îl doare absența omului.

Distribuie prietenilor

Iubirea zace închisă într-un sipet al iubitei
Pe care doar cheia inimii îl descuie
Și atunci ochii verzi devin ochii ei
Iar ochii căprui sunt ochii lui împrumutați de la zeie
În rest numai deosebiri.

Asemănarea dintre frunza și om este că viața le e limitată
Și materialul din care sunt făcuți se transforma în țărână încă o dată

(replică la poezia lui Lucian Avramescu)