Ultima lună de vară se varsă ca o ciocolată caldă, amară,
Umplută cu lacrimi, în ceașca toamnei din cămară.
Zilnic curg picăturile de rouă ale neputinței noastre
Și sunt duse departe de vânt, în zările infinit de albastre.

Iubirile din oraș înfloresc, se petrec și se ofilesc
În camere-scorburi unde buruienile ce le năpădesc
Reușesc să distrugă gingașele flori ale inimii
Pe care le transformă de multe ori în aprige dușmănii.

Tristețea termitelor oameni se consumă în doi
Iar tristețea norilor se transformă în ploi
Care spală cu lacrimile curate ale cerului
Durerea celor din blocurile-copaci ale orașului.

Pădurile se află astăzi în bătaia vântului
Fiind doborâte de drujbele inamice ale omului
Care din dorința lui de a avea și a fi
Uită să protejeze copacii și nu pregetă în a-i jertfi.

Ultima lună de vară se varsă ca o ciocolată caldă, amară,
Umplută cu lacrimi, în ceașca toamnei din cămară.
Zilnic curg picăturile de rouă ale neputinței noastre
Și sunt duse departe de vânt, în zările infinit de albastre.

(Replică la Lucian Avramescu)

Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]