Maestre, astăzi doar optimismul o să scrie,
Cerneala lui e roz și se imprimă vesel pe hârtie.
Cu ea se scriu cele mai frumoase poezii
Pe care le închinăm doar ei, iubirii.

Eu zic că fericirea e trimisă prin îngeri către noi
Și o primim de când ne naștem mici și goi.
Ea se așează într-o cameră a inimii
Pe care Dumnezeu o ferește de aritmii.

Râdeți, fiți vesel, bucuria e în noi
La fel cum este și speranța.
Mușchii cei mulți ai feței așteaptă ordine noi
Să ne atace cu zâmbete și să ocupe toată fața.

E iarnă afară, dar în noi e o nouă primăvară,
Au înflorit ghioceii albi și puri ai sufletului
Care dansează mlădios pe o melodie stelară
Trimisă odată cu praful auriu din înaltul cerului.

Zăpada e albă, Ursul trebuie să iasă din bârlog
Și să înceapă un nou dialog optimist cu viața.
Râdeți, zâmbiți, iubiți, colorați irișii în luminosul verde,
Viața e un dar făcut celui care o vrea și într-un mâine crede.

(Replică imediată la poezia lui Lucian Avramescu. ”Petruța mi-e prietenă pe Facebook, spune poetul Avramescu. Îmi scrie fără ezitare replici rimate la poeziile mele. Este un fel de dialog moral. Mă ceartă uneori, alteori îmi dă dreptate. Nu comentăm,  nici eu, nici ea, valoarea scriiturii care trece pe plan secund. Important e dialogul la distanță și confirmarea faptului că oamenii pot deveni prieteni și prin drăcoveniile astea electronice, pe care eu nu le utilizez – am un telefon arheologic – decât în varianta laptop, la care scriu și citesc, uneori cu întârziere, ce-mi scriu prietenii. Pe stradă nu umblu, împiedicându-mă de stălpi, cu telefonul în mână).