E veșnicia trecătoare?
Dacă mă uit, ea umple tot ceea ce e în zare.
Așa că sper ca timpul scurs către infinit
Să-l găsim aici pe Pământ, nu într-un loc ambiguu definit.
Nuntă în cer doar soarele cu luna au făcut,
Și stelele au fost martore mute la al mirilor sărut.
Luna purta o rochie din nori, cusută cu migală,
Iar soarele îmbrăcase al lui strălucitor costum de gală.
Cosițele ei blonde erau aranjate cu stele
Ce adunaseră razele calde ale soarelui în ele.
Aștrii nopții aveau frac galben-sidefiu,
Iar îngerii gătiseră cerul în albastru și auriu.
Doi muritori privind măreața nunta din cer
Și-au unit destinele pe Pământ, nu în eter!
Din praful de stele trimis drept cadou mirilor
S-a întrupat o mică zână a speranțelor.
Cei doi pământeni au jurat să o crească frumos
Și au suit colnicul în trei, curajos.
Povestea lor este fără sfârșit
Deoarece iubirea se conjugă la plus infinit.
E veșnicia trecătoare?
Dacă mă uit, ea umple tot ceea ce e în zare.
Așa că sper ca timpul scurs către infinit
Să-l găsim aici pe Pământ, nu într-un loc ambiguu definit.
(Replică la poezia lui Lucian Avramescu)
