Plângem, uneori, de bucurie?

Mulți oameni plâng de Ziua Națională. Nu-și stăpânesc emoția, trăirile înalt viguroase, mândria de a fi român? Dar dacă unii plâng și din altă pricină? Poate le-a murit cineva drag, poate au un suferind în casă, boala activându-se grav chiar de Ziua Națională. Poate…

Mulți oameni lăcrimează nu la paradă, impresionați de pasul cadențat, care pică pe tobă, al soldățimii noastre de pace, al jandarmeriei noastre de război, al …, ci din altă, nelămurită pricină? De ce plâng în tăcere, jenați de lacrimi, unii români, ștergându-și pe furiș ochii acasă, în Italia sau Bangladesh, în SUA sau Patagonia, unde i-a prins sărbătoarea care duce în ea, ca o globulă în sânge, ecourile Câmpiei Libertății și Albei Iulii?

Mulți oameni lăcrimează când li se căsătoresc copiii, când vine pe lume un nou născut în familia lor, când ăla mic pronunță primul cuvânt, când… Bucuria e însoțită de lacrimă.

De ce mi se pare azi că unii, între care mă pot număra, nu plâng de emoția cuvenită când s-a nimerit Centenarul, ci de o tristețe fără nume? Nu-i bocet, ci o jale adâncă, o jale care se accentuează când, parcurgând, vizual, scenele patriei, găsești nu urmașii eroilor de la Mărășești, nu sufletul înaripat al jertfei, ci hiena stricătoare din conștiința bolnavă a celor ce n-au rimat niciodată cu sufletul patriei.

De ce plângem uneori când cuvenită-i bucuria?
Lucian Avramescu

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.