Poporul vrea guvern politic! Ei, na! Eu nu vreau nici politic, nici tehnocrat

După ce am respirat grădina, dealul, armonia udată de ploaie a peisajului meu sângerean, am revenit în casă. Am lângă laptop un volum pe care scrie ”111 cele mai frumoase poezii” și dedesubt, Nichita. În stânga, departe, un televizor mort care mi-a adus de dimineață știri triste legate de cutremurul din Italia. Înainte de a mă bucura de Nichita, arunc un ochi să văd ce s-a mai petrecut într-o țară în care mi-am petrecut o vară, ca bursier la Intercultura, în tinerețe. Am acolo prieteni, amintiri, unele care mă răscolesc și acum. Televizorul e pe Antena 3 – am râs la gândul că un amic colțos din neantul facebook ar fi făcut urticarie și gâlci pe sentimente dacă aparatul meu ar fi fost oprit pe alt post – unde cuvântează apăsat Sabina Iosub, fata unei foste colege din presa generației mele. O acompaniază un coleg de redacție, cu replici care o confirmă, îi dau dreptate, o înalță, o mângâie. Ambii susțin că un sondaj, n-am înțeles al cui, arată clar că poporul nu mai vrea un guvern tehnocrat, ci unul politic. Așa e, zice luminată doamna Andronescu de la PSD. Rezon, aprob pozitiv, totul e politic, viitorul e politic, respirația e politică. Universitarei de la Politehnică i s-au revărsat toate izvoarele cu miere și lapte în poală. Pronunță cu evlavie numele lui Dragnea, singurul premier care, la, la, la, tra, la, la, ne-ar scoate politic din belele. Așa o fi, dar cum e cu certitudinea că opinia publică s-a pronunțat, gata, s-a lămurit, vrea musai un Mesia cu carnet de partid? Eu ce sunt? Nu-s și eu cap de locuitor? Sabinuțo, pe mine sondajul tău nu m-a chestionat. Eu nu vreau nici guvern tehnocrat și nici guvern politic. Vreau – am și eu bâzdâcurile mele – un guvern compus din patrioți. Ce-s ăia patrioți? Niște tipi pe cale de dispariție în zilele noastre. Două mâini, două picioare, o scăfârlie încăpătoare pe umeri, semănând cu mulți dintre noi, dar având o imensă dragoste de România, detaliu absent din tabloul tehnocrato-politic la dispoziție. Ei, chiar dacă știu multe limbi străine, vorbesc cu drag, de câte ori au prilejul, limba română și, culmea, iubesc românii cu toate cusururile lor. Iubesc aerul acestei țări și viitorul acestei țări în care mulți nu mai credem. Sunt ca niște dăruiți ai credinței, capabili să se sacrifice pentru neamul lor chiar cu riscul de a trăi în pustie. Sunt, mai sunt din ăștia? Eu cred că da. Unde-i găsim? Nu știu. Pot fi și în politică și în afara politicii, dar trebuie să poarte musai, sub cămașă, în zona inimii, puterea de a arde pentru țara lor. Sunt un idealist bleg? Pesemne.