Poveste de iubire. Ziua de 13 noiembrie, după prânz, vara

 

Pe 13 noiembrie, la orele 13, într-o marți,
Norocul m-a strigat din maternitatea Polizu,
Hei, a zis norocul, ești tată din nou,
Hei, e fetiță, are patru kilograme
Și iese doar prin burtă

Norocul stătea mirat în brațele mele
Azi are nouă ani
Și surâde zăpezii care se anunță dinspre Brașov
Desenează iluzii, iar poneiul primit în dar nechează ca o aripă de înger

Distribuie prietenilor

Număr în minte poneii care-au luminat
Poienile dragostei mele
Frâng, fără să-l rup, cuvântul iubire,
Silabele lui sunt mai multe decât le-a numărat gramatica

Bună dimineața, toamnă albastră de noiembrie,
Arborii păstrează doar frunzele
Acestei mirări fără nume
Acestei amintiri viitoare

Pe 13 noiembrie, la orele 13, ieri,
Norocul mi-a zis din nou tată,
De atunci au trecut, nu ca nori lungi pe sesuri,
Ci ca raze șerpuitoare de lună, anii,
Bucuria de a fi aleargă turmele pe cer
Pensula Anei Luciana dă dedicații pe frunze,
Pe pietrele zidului bătrân,
Pe azima întineritelor vorbe

Râdem, pe o vreme cețoasă,
Sub clinchetul copiilor care sperie nălucile din scorburi
Și fac disecție urărilor caligrafiate pe tort.

Bună dimineața, 13 noiembrie!
Tu când te-ai mai născut – mă întreabă Vrabia de la streașină?
Ieri, răspund, pe 14 august, a doua zi după 13 noiembrie, vara
Cum intri în iarnă, pe stânga…
La mulți ani!, copila mea
Lucian Avramescu, 13 noiembrie 2016, Sângeru