Preşedintele Iohannis contestă la CCR legea care interzice referirea la identitatea de gen în școli și universități

Președintele Klaus Iohannis a trimis Curții Constituționale vineri, o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii pentru modificarea art. 7 din Legea educației naționale nr. 1/2011, cea care interzice referirea la identitatea de gen în școli și universități.

Vă prezentăm textul sesizării, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale:

„În temeiul dispozițiilor art. 146 lit. a) din Constituție și ale art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, formulez următoarea

Distribuie prietenilor

SESIZARE DE NECONSTITUȚIONALITATE
asupra
Legii pentru modificarea art. 7 din Legea educației naționale nr. 1/2011

La data de 22 iunie 2020, Parlamentul României a transmis Președintelui României, în vederea promulgării, Legea pentru modificarea art. 7 din Legea educației naționale nr. 1/2011 (PL-x nr. 617/2019). Actul normativ, în forma transmisă la promulgare, modifică și completează art. 7 din Legea educației naționale nr. 1/2011, în sensul interzicerii în unitățile, în instituțiile de învățământ și în toate spațiile destinate educației și formării profesionale, inclusiv în unitățile care oferă educație extrașcolară, a activităților „în vederea răspândirii teoriei sau opiniei identității de gen, înțeleasă ca teoria sau opinia că genul este un concept diferit de sexul biologic și că cele două nu sunt întotdeauna aceleași”, precum și a activităților care contravin principiilor prevăzute la art. 3 al Legii nr. 1/2011.
Considerăm că legea dedusă controlului de constituționalitate contravine prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (3), alin. (4) și alin. (5), referitoare la statul de drept, principiul separației puterilor în stat, respectiv la respectarea Constituției și a legilor, ale art. 16 alin. (1) referitoare la principiul egalității cetățenilor în fața legii în coroborare cu cele ale art. 32 privind asigurarea accesului la învățătură și cu cele ale art. 49 privind protecția copiilor și tinerilor, ale art. 20 alin. (2) privind prioritatea reglementărilor internaționale în materia drepturilor fundamentale ale omului, ale art. 29 privind libertatea conștiinței, ale art. 30 alin. (1) și alin. (2) referitoare la libertatea de exprimare și la interzicerea cenzurii, ale art. 32 alin. (6) referitoare la autonomia universitară, precum și ale art. 61 alin. (1) teza a doua, conform cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
1. Legea pentru modificarea art. 7 din Legea educației naționale nr. 1/2011 contravine art. 29 privind libertatea conștiinței din Legea fundamentală
Potrivit articolului unic din legea criticată [referitor la modificarea și completarea art. 7 alin. (1) din Legea educației naționale nr. 1/2011], la lit. e) se stabilește că sunt interzise în unitățile, în instituțiile de învățământ și în toate spațiile destinate educației și formării profesionale, inclusiv în unitățile care oferă educație extrașcolară, activitățile în vederea răspândirii teoriei sau opiniei identității de gen, înțeleasă ca teoria sau opinia că genul este un concept diferit de sexul biologic și că cele două nu sunt întotdeauna aceleași.
Astfel, considerăm că prin legea dedusă controlului de constituționalitate se impune un stereotip/clișeu în ceea ce privește rezultatul cercetării unor anumite teorii/opinii, care trebuie să fie unul și același, să se încadreze într-un tipar și să nu se orienteze într-un anumit sens sau scop, în caz contrar, sancțiunea fiind interzicerea activității de răspândire a respectivelor teorii/opinii în mediul specific educațional.
În cazul de față, învederăm că soluția Parlamentului de a impune prin lege ce activități, teorii sau opinii și cu ce scop se pot constitui acestea în activități educative care să poată fi desfășurate în unitățile de învățământ și, prin urmare, ce discipline se pot studia în mediul școlar sau academic, contravine libertății individuale de conștiință întrucât, prin această formă, dispoziția normativă este de natură să îngrădească libertatea de gândire și a opiniilor. Norma, prin ea însăși, reprezintă o condiționare de natură legală a libertății gândirii și a opiniilor, deoarece aceasta realizează întocmai o interpretare pe cale legislativă a scopului/finalității procesului de gândire. Or, libertatea conștiinței se manifestă potrivit propriului discernământ al individului.
Obligativitatea dispozițiilor lit. e) a alin. (1) art. 7 din Legea nr. 1/2011, așa cum sunt acestea prevăzute de legea criticată, este opozabilă nu numai furnizorilor de educație, ci și destinatarilor actului educațional. Astfel, interzicerea pentru personalul didactic și pentru elevi și studenți, în toate spațiile de învățământ, a activităților care au ca scop distribuirea unor teorii sau opinii privind identitatea de gen, înțeleasă ca teoria sau opinia că genul este un concept diferit de sexul biologic și că cele două nu sunt întotdeauna aceleași, reprezintă eo ipso o problemă de natură a genera nerespectarea libertății conștiinței, câtă vreme aceste dispoziții determină obligații în sensul predării/urmării unor cursuri/discipline având ca obiect o anumită teorie/opinie cu un rezultat/scop contrar convingerilor fiecărui individ.
Apreciem că, prin conținutul lor, dispozițiile prevăzute la lit. e) din legea dedusă controlului instanței constituționale sunt de natură să afecteze libertatea de conștiință. Astfel, potrivit art. 29 alin. (1) și (2) din Constituție, individul se bucură de libertatea neîngrădită a gândirii și opiniilor, libertatea conștiinței fiind garantată.
Cu privire la situația avută în vedere de legiuitorul constituant prin instituirea art. 29, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 669/2014, a statuat că aceasta „conferă consistență liberei dezvoltări a personalității umane ca valoare supremă garantată de art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală”.
Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) teza finală din Legea fundamentală, „Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credință religioasă, contrară convingerilor sale” și celor ale art. 29 alin. (6) din Constituție, „Părinții sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educația copiilor minori a căror răspundere le revine”. Cu privire la aceste prevederi constituționale, prin aceeași Decizie menționată mai sus, instanța constituțională a constatat că „Legea fundamentală garantează părinților dreptul la îngrijirea și educarea copiilor lor și cuprinde dreptul la educarea religioasă. (…) Însă acest drept de educare nu aparține exclusiv părinților, statul, căruia i s-a încredințat controlul asupra întregului sistem școlar, asumându-și în mod autonom și concurent o misiune proprie de educare, corelativă cu cea a părinților. Rezultă că, pe de o parte, există o obligație negativă a statului de a nu interveni în formarea sau aderarea la o convingere sau credință religioasă, iar, pe de altă parte, există și obligația pozitivă potrivit căreia, în măsura în care persoana se manifestă în sensul studierii sau receptării învățăturilor unui anumit cult sau credință religioasă, să creeze cadrul legislativ și instituțional necesar exercitării drepturilor prevăzute de art. 29 și art. 32 din Constituție. Însă, în niciun caz o persoană nu poate fi pusă ab initio în situația de a-și apăra sau proteja libertatea conștiinței, pentru că o asemenea abordare ar contraveni obligației negative a statului, care, în virtutea acestei obligații, nu poate impune studierea religiei”.
Într-adevăr, considerentele acestei Decizii au în vedere situația asigurării educării religioase, însă apreciem că acestea se pot aplica, mutatis mutandis, la orice situație legată de asigurarea libertății de gândire și a opiniilor, indiferent dacă aceasta este sau nu în scop educativ, potrivit propriilor convingeri, atâta vreme cât se manifestă în spirit de toleranță și de respect reciproc.
Având în vedere dispozițiile art. 29 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora statul garantează libertatea conștiinței, care trebuie să se manifeste în spirit de toleranță și de respect reciproc, considerăm că întregul sistem educațional trebuie să fie deschis pentru idei, opinii și valori, statul trebuind să se abțină de la adoptarea unor soluții legislative care pot fi interpretate ca lipsite de respect față de convingerile persoanelor, respectiv părinților sau tutorilor legali. În acest sens sunt și dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, potrivit cărora idealul educațional al școlii românești constă în dezvoltarea liberă, integrală și armonioasă a individualității umane, în formarea personalității autonome și în asumarea unui sistem de valori care sunt necesare pentru împlinirea și dezvoltarea personală, pentru dezvoltarea spiritului antreprenorial, pentru participarea cetățenească activă în societate, pentru incluziune socială și pentru angajare pe piața muncii.
De aceea, în organizarea activităților de învățământ, statul trebuie să vegheze la respectarea acestor libertăți, consacrând posibilitatea elevilor/studenților majori de a participa la studierea anumitor discipline, teorii sau opinii, ori de a înțelege sau gândi un anumit concept, respectiv rezultat, potrivit propriei lor convingeri.
Referindu-se la libertatea de conștiință, în mod special la libertatea de conștiință religioasă, ca parte a sistemului constituțional de valori, Curtea Constituțională a statuat că acestei libertăți îi este atribuit imperativul toleranței, în special în relație cu demnitatea umană garantată de art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală, ce domină ca valoare supremă întregul sistem de valori. Având în vedere acest motiv, instanța constituțională a afirmat că acesta exclude, de principiu, ca activitățile și comportamentele ce izvorăsc dintr-o anumită atitudine sau credințe ori din convingeri filozofice non-religioase să fie supuse sancțiunilor pe care statul le prevede pentru un asemenea comportament indiferent de motivele de credință ale persoanei în cauză (Decizia nr. 669/2014).
Prin urmare, orice constrângere a persoanei în manifestarea unei opinii, teorii, cu atât mai mult, o constrângere de natură legală, contravine libertății conștiinței consacrate de Constituție”.

Continuarea aici