Nimic nu este imposibil! Primul alpinist român orb care a cucerit vârful Kilimanjaro

Alex Benchea, un tânăr nevăzător din Cluj, a reuşit duminică, 15 decembrie, să ajungă în vârful celui mai înalt munte ale Africii, Kilimanjaro.

Alex şi-a împlinit un vis, alături de alpinistul Cosmin Andron, care l-a însoţit în temerara sa acţiune. Legitimat la Clubul Climb Again, în Capitală, tânărul clujean avea în plan de mai mult timp să esacaladeze vârful Kilimanjaro, însă avea nevoie pentru asta de bani şi de un însoţitor.

A strâns banii prin diverse donaţii publice, apoi şi-a convins prietenul îl însoţească pe „plafonul Africii”. Cei doi au plecat din Bucureşti pe 10 decembrie, iar cinci zile mai târziu Alex reuşea să ajungă la destinaţie şi să urce până în vârful impunătorului munte.

Distribuie prietenilor

„E foarte fain aici. Nu mă las până nu duc steagul pe vârf”, a spus tânărul, înainte să-şi înceapă ascensiunea finală. Şi s-a ţinut de cuvânt. Anunţul reuşitei a fost făcut de ghidul său, Cosmin Andron.
„Ieri, la ora 7.10, Alex a ajuns pe vârf”, a scris Andron.

„Alex este un alpinist adevărat, un atlet care are caracteristicile necesare alpinismului la altitudine şi a fost o plăcere şi o onoare să fiu ghidul unui tânăr român total nevăzător. Este o realizare pe care mulţi dintre noi o considerăm imposibilă, dar Alex este printre acei oameni care visează la realitate şi face orice pentru a-şi împlini visele”, a spus alpinistul Cosmin Andron, potrivit adevarul.ro.