A.M. Press
Ultimele stiri din Romania!

Prof. Univ. Dr. Emerit Eugen Blaga: Depersonalizarea mediocrității

0 239

 

„E bizar cum se poate crede
că un fel de mediocritate generalizată
ar fi mai preţioasă moralmente
decît emulaţia provocată de elite.”
Andrei Pleşu

„Aseară, la maternitatea Polizu,
mama proştilor a născut tripleţi.”
Victor Socaciu

Anii din urmă ne-au adus contingente nebănuit de mari de oameni publici. Unii își spun, cu de la ei putere, tehnocrați, alții, veleitari, își spun oameni politici, mulți se cred elitiști, toți laolalltă declară cu o emfază ușor sau deloc disimulată, evident în funcție de nivelul de cultură și de așteptările personale, că sînt persoane publice, ba chiar, alții și mai veleitari, personalități publice.

Pandemia, în același timp cu suferințele trupești și multe altele, ne-a adus în prim plan pretinsele, justificat, dar mai ales nejusticat, elite ale medicinii românești, ale administratorilor sistemelor publice etc. Inflația de elite a fost și este, în continuare, atît de mare, încît poporul devine confuzionat. Pe cine și în ce să mai creadă? Ba, mai mult, au penetrat mediul informatic elite de pe alte meleaguri, unele extrem de îndepărtate, dar extrem de vocale și, din cauza cosmopolitismului pe care-l avem în gene, mai credibile decît pămîntenii noștri. Au început să se lăbărțeze pe ecranele televizoarelor, seară de seară, și vindecători. Internetul este sufocat de opinii pro sau contra existenței pandemiei, se reiau scenarii, se fac scenarii, se demolează scenarii, se asociază lupta împotriva pandemiei și a morții cu politica. Nu cea de sănătate, ci varianta banalizată a politicii de colț de stradă. În tot acest timp oamenii mor. Modestia, mediocritatea, lipsa de profesionalism, chiar prostia produc zi de zi victime. Cauza tuturor deceselor nu mai este cancerul, nici sida, nici tbc-ul, nici alte boli preexistente. Toate decesele au drept cauză covid-19. Pentru cei aflați în grea suferință, pentru familii, pentru copii și toți cei dragi a discerne între malpraxis-profesionalism-știință de carte-modestie-mediocritate și prostie profesională este extrem de greu. Dar să fim bine înțeleși. Nu ne referim, nici pe departe, doar la unii din medici, pentru că cei mai mulți își pun viața la bătaie pentru a salva alte vieți. Includem aici pe administratorii sistemelor de sănătate, de asigurări, de finanțatorii sistemelor, de administrația locală și cea centrală, de sistemul național de ordine publică și siguranță națională. De toți cei care, sub o formă sau alta, se „exprimă” profesional în acest moment.


APRECIAZA ARTICOLUL !

Pentru toate acestea și pentru multe altele credem că o clarificare a termenilor, a conceptelor, a înțelesurilor actuale ale acestora ar fi utilă.
x
Mediocritatea ne pîndeşe şi este prezentă peste tot. În viața cotidiană, în familii (mediocre), în școli, în așezămintele de sănătate, în toată societatea.
Mediocritatea este ultimul nivel înainte de prostie. Prostia, alături sau împreună cu mediocritatea, ocupă ponderi, uneori îngrijorătoare, în sondajele şi testele ce măsoară nivele de cunoaştere, de cultură, profesionale sau măsoară inteligenţa, la nivele diferite, uneori și în funcţie de cel/cei care le comandă.
Încercăm, cu sau fără intenție, de fiecare dată, să facem evaluări. Cele mai multe se dovedesc a fi subiective. Spunem despre cutare că este prost, că altul este mediocru, celălalt este modest din punct de vedere intelectual, iar cutare şi cutărică sînt fără nici o valoare culturală, ştiinţifică sau artistică.
„Modestia intelectuală” este expresia elegantă, politicoasă, academică ce denumeşte „mediocritatea”. Pentru a fi eleganţi, preferăm să spunem despre cutare sau cutărescu că este modest profesional, sau intelectual, că este un artist modest, un scriitor modest, un compozitor modest, sau interpret, pictor, scriitor, instrumentist sau inginer, medic, profesor modeşti.
De cele mai multe ori, modestia se asociază doar cu profesiile şi nu cu meseriile, de foarte multe ori cu ocupaţiile „vizibile”. Despre un instalator, hornar, parchetar sau altă meserie atît de necesară nouă, rareori se spune că este modest sau mediocru profesional. În schimb, despe un medic, un artist, un scriitor, ca să dau doar cîteva exemple, se spune în mod curent că sînt modești. Aceasta spusă doar din vîrful buzelor, nu și cu credință, pentru că, mai ales în lumea creatorilor, a artiștilor, a scriitorilor, dar și, mai ales în zilele din urmă, li se atribuie calificativul de mediocru.
Percepţia comună asupra valorii devine cunoscută doar pentru aceste segmente de populaţie.
Stabilirea „diagnosticului” se face fără criterii.

Percepţia generală, subiectivitatea, cum spuneam, sau usurinţa de a aşeza subiectul evaluat într-un grup din care credem noi că face parte, determină încadrarea cu rapiditate a celui supus evaluării în una sau alta din categorii. Mai mult chiar, aşa-zisul evaluator, pentru a-şi demonstra sieşi şi altora capacitatea evaluatoare, dar şi pentru a obţine confirmarea justeţei actului de evaluare, transferă „concluziile” mediului public, supun chiar oprobriului public, de cele mai multe ori, pe cel „ judecat ”. Atunci când „deconspirarea” este meritată, se face doar un act de igienă intelectuală, fie ea artistică, juridică, profesională sau în general. Atunci, însă, cînd nu corespunde total sau parţial adevărului, decalajul între valoarea reală şi valoarea asociată cu mediocritatea sau modestia produce suferinţă.
De cele mai multe ori, în asemenea situaţie, reacţia nu mai contează. Oricum, răul a fost făcut. Transferarea publică a judecăţii de valoare eronate nu mai poate fi „reperată” (sic!) prin dreptul la replică. Nici instanţele nu mai pot face nimic. Modificarea Codului Penal şi neincriminarea calomniei feresc de responsabilitate pe cei care greşesc, la rîndul lor posibil mediocri, sau superior modeşti.
Evaluările subiective sau eronate devin agresive atunci cînd sînt făcute publice; cînd rămîn doar la nivel individual, ele sînt mai uşor de „digerat”.
Dor mai puţin.

De foarte multe ori răutatea, reaua credinţă, dorinţa de revanşă, răzbunarea, lupta politică agresează prin amplificarea umbrelor şi transferarea lor spre percepţia comunitară. Pentru că doar la nivelul comunităţii din care subiectul „evaluat” face parte, la nivelul comunităţii ce poate avea reacţie, evaluarea neconformă produce suferinţă sau durere. În afara ei, subiectul rămîne anonim. Sub anonimat se realizează, de fapt, depersonalizarea mediocrităţii. Anonimatul este masca ce ascunde faţa prostiei, a mediocrităţii, a modestiei. Doar atunci cînd masca este purtată cu pricepere şi cînd cel ce se ascunde are o atitudine preponderent defensivă, de ascultare şi reţinere.

Mediocritatea poate fi mai mult sau mai puţin frecventă. Sondajele ne spun că este des întîlnită, chiar prea des. Unii, ne spun că, vai, este generalizată. Se pare că aşa este.
Din nefericire, nu există vaccin care să prevină mediocritatea sau modestia în înţelesul nostru de azi şi de aici.
Antidotul mediocrităţii poate fi produs doar de şcoală, de educaţie, de cea de acasă şi de cea din şcoală.
Mediocritatea devine vulnerabilă doar în faţa culturii, a ştiinţei, a priceperii, a bunului simţ, în faţa îndoielii că ceea ce sîntem este ceea ce trebuie să fim, că am atins sau nu „nivelul superior al competenţei”.
Alternativa la mediocritate este cunoaşterea, este adoptarea principiului relativităţii în cunoaşterea proprie, este, aşa cum spuneam, îndoiala.
Nu este lipsit de importanţă nici raportul „mediocrilor” şi „modeştilor” cu elitele. Evident, atunci cînd abordarea / evaluarea se face pe acelaşi tronson, în acelaşi palier / domeniu, abia atunci, deci, sesizăm decalajul.
În afară de decalaj, raportul elitelor cu mediocritatea este un raport de îngăduinţă, de toleranţă.

A propos de toleranţă. Este adevărat, toleranţa atenuează mediocritatea, nesancţionînd-o, nefăcînd-o publică, pentru că, aşa cum ne spun dicţionarele, toleranţa înseamnă „dragostea faţă de un obiect nedemn”, „perfecţionarea bunelor maniere“, „prelungirea descumpănirii cu alte mijloace”, „voinţa de a fi neputincios” sau „îngăduinţa faţă de recidivişti” şi, în ultimă instanţă, „refugiul într-un voluntarism impus”. Iată tot atÎtea teme de discuţie şi de meditaţie.
Întotdeauna elita acceptă, tolerează cu îngăduinţă, trece cu vederea, se preface că nu vede sau nu remarcă, nu taxează şi nici nu condamnă, nu agresează şi nu loveşte în mediocru. Cel puţin nu imediat.
Eleganţa comunicării, eleganţa exprimării în spaţiul public obligă.
Niciodată nu o să întîlneşti elita vădit agresivă cu mediocrul.
Elita loveşte, judecă, condamnă, de fiecare dată şi făţiş, doar o altă elită. Elita care se respectă. Pentru că, este bine de ştiut, există elite şi elite. Chiar şi la acest palier există nivele de comparaţie. Sigur, plecînd de la baza eşafodajului, de la raportul între elitele autentice şi cele false, între elitele naţionale şi cele universale, între elitele ştiinţei şi cele ale politicii, atîta cîte sînt.
Şi, evident, discuţia poate continua.
x
Cu siguranță, limitele impuse de structura și dimensiunile unui articol ne determină să întrerupem considerentele, să rezumăm înțelesurile și semnificațiile aserțiunilor pe care le-am gîndit, puține din ele fiind aduse în prim-plan aici și acum.
Dorința noastră declarată este ca noi toți, cu atît mai mult în această perioadă tristă și în cele ce, cu siguranță, vor veni, să apelăm la exigență, la atenție concentrată la tot ceea ce se petrece în jurul nostru. De la neacceptarea modestiei, mediocrității sau prostiei celor ce decid azi, pînă la creșterea exigenței față de tot ceea ce s-a petrecut în zonele mai puțin vizibile ale societății, ale economicului, politicului, intereselor, corupției, siguranței alimentare și a sănătății. Se pare că astăzi, de scurtă vreme, una din exigențe, oricum, nu pandemia, a produs deja o victimă.

Prof. Univ. Dr. Emerit Eugen Blaga
(Surse: „Dilemateca”, „Dilema Veche”)

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site web foloseste cookie-uri pentru a va imbunatati experienta. Vom presupune ca sunteti de acord cu asta, dar puteti renunta daca doriti. Accept Citeste mai mult