Jurnalistul Radu Tudor vine cu lămuriri, pe blogul său, după ce în presă s-a vehiculat că PNL i-a propus șefia TVR.
Redăm reacția jurnalistului, preluată de pe blogul personal:
„Furtuna intr-un pahar cu apa. Ieri, pentru cateva ore, am fost “alegerea liberalilor pentru sefia TVR”. Vorba Danei Mladin : “Mai, a cata oara esti propunere? Iar vad stirea asta?”.
(…) M-au intrebat cativa lideri PNL daca as accepta. Le-am spus ca sunt bine unde sunt, i-am intrebat in gluma daca imi vor binele sau raul. Am ras, nu am tras nici o concluzie, nu a fost nici un angajament. Doar o idee, o propunere. Totul s-a terminat cu “hai sa mai vorbim, poate o sa te mai gandesti”.
Pe fondul acestor dialoguri explorative, neangajante, asta toamna primesc oferta concreta din partea PSD sa candidez la parlamentare. Refuz politicos, le multumesc spunand ca mi-e bine in presa.
In trecut, o astfel de oferta politica primisem si de la PNL. Si atunci, ca si acum, am spus pas.
(…) In toti acesti ani, au fost atatia jurnalisti care au trecut in politica sau in institutiile de stat. Ofertele curg mereu din partea partidelor si guvernelor, in dorinta de a-si imbunatati imaginea, comunicarea, expertiza.
De felul meu, sunt deschis oricarui dialog, oricaror oferte care n-au contenit sa apara. Deciziile insa le iau mai greu, obisnuiesc sa cantaresc mult, sa masor de 100 de ori si sa tai o data.
Recent, Antena 3 a intrat intr-un moment important, de relansare in plan editorial. Emisiunea mea merge bine si n-am de gand sa fac vreo schimbare. Daca va fi cazul vreunei schimbari, primul pe care il voi consulta va fi colegul si prietenul meu Mihai Gadea, CEO Antena 3”.
AMPress