• Home
  • Prima
  • Raport global: Democrația din România a înregistrat în 2017-2018 unul dintre cele mai mari regrese din lume, alături de Ungaria, Turcia și Serbia

Raport global: Democrația din România a înregistrat în 2017-2018 unul dintre cele mai mari regrese din lume, alături de Ungaria, Turcia și Serbia

romania ue 1

România figurează printre cele cinci state ale lumii unde, în ultimii ani s-au înregistrat cele mai mari regrese ale democrației, relevă studiul „Starea globală a democrației 2019”, realizat de International Institute for Democracy and Electoral Assistance, o organizație interguvernamentală cu sediul la Stockholm, care are ca scop promovarea democrației. Studiul a fost dat publicității marți, 19 noiembrie, și acoperă perioada de timp până la finele anului 2018.

Studiul definește conceptul de „regres democratic” ca fiind o formă particulară de erodare a democrației, formă care „implică slăbirea graduală și intenționată a sistemului de control și echilibru și îngrădirea libertăților civile”. Acest fenomen, notează autorii, a devenit mai frecvent, pe plan global, în ultima decadă.

Potrivit documentului, în 2018, zece țări din lume se confruntau cu un regres al democrației, iar cele mai grave cazuri sunt Ungaria, Polonia, România, Serbia și Turcia. În dreptul țării noastre sunt menționați ca ani ai regresului democratic 2017 și 2018, din acest punct de vedere România fiind cea mai nou venită în grup. Comparativ, în Ungaria, studiul consideră că democrația este în regres din 2006, în Polonia din 2013, iar în Turcia din 2008.

Citeşte mai mult pe g4media.ro

Parteneri