România, bocitoare calificată, du-te să salvezi

România e în doliu. Sau ar trebui să fie. Deocamdată, la fața locului tragediei, fiindcă un puternic cutremur a lovit-o, trimitem condoleanțe și compasiunea noastră distantă. De ce distantă? Fiindcă sfertul de Românie unde s-a petrecut nenorocirea, sfert prin cei aproape cinci milioane de concetățeni care trăiesc acolo, nu e chiar peste deal, ci peste mai multe șiruri de dealuri. România de care vorbesc e în Italia, dar tot România e prin incredibila densitate de cetățeni din jurul Carpaților mutați în Peninsulă, în cel mai trist și neverosimil exod uman.
România e în doliu. O tânără mamă româncă zace pe patul unui spital, cu multiple fracturi și o operație care i-a lipit greu un brat aproape dislocat. E brațul poate cu care și-a ținut, mângâiat și culcat seara copilul, un băiețel de 11 ani, prins de cutremur în camera de alături după ce mama i-a urat noapte bună. Timp de șapte ore, mama, strivită sub un perete care o sufoca, n-a auzit niciun zgomot din camera fiului ei minor. Au venit și au extras-o de sub dărâmături salvatorii italieni. Printre gemete a întrebat mereu unde-i e copilul. Trezită din anestezie a întrebat ce știu despre copilul ei. Când un preot român, trăitor și el în România din Italia, fiiindcă ne-am mutat acolo cu preoți și doctori și consilieri comunali cu tot, a venit ”s-o consilieze duhovnicește”, împăcând-o cu Dumnezeu, femeia nu se împăca în pofida tuturor sfaturilor omului bisericii cu gândul că fiul ei e în neantul dărâmăturilor. De ce, domnule stat român, nu trimiți acolo, să-ți scoți copiii de sub dărâmături, un batalion de soldați, extrăgându-l sezonier dintr-un câmp de luptă, din multele în care ne batem? De ce nu trimiți niște voluntari, niște voluntari care să dea, cu grijă, cu măinile goale, betonul și varul și piatra la o parte de pe trupul copilului de 11 ani și al altor copii care plâng sub dărâmâturi sau putrezesc sub dărâmături? Domnule stat român, ești parte în tragedie dar trebuie să fii și în lupta de salvare. Lasă, domnule purtător de cuvânt, tămâia vorbelor și anunță-ne că ÎNTREPRINDEM CEVA concret în această nenorocire care a lovit și ROMÂNIA, România din Italia. Fă ceva, mișcă-ți curul funcționăresc, lasă redactarea comunicatelor anoste și du-te, du-ne acolo să mișcăm o piatră de pe deja mormântul colectiv din peninsula devenită cimitir. O fac italienii care au orgoliul de a face ei tot? Nu ne dă nimeni la o parte dacă ai inimă, idei, putere de sacrificiu fiindcă acolo e și țara ta. Un sfert. Noi nu ne tragem doar de la Râm. Râmul ne-a tras îndărât, legiune tragică acum, așa cum tragică e partea asta de lume acum. Funcția ta de bocitoare, cu doi popi și-un ambasador la fața locului, nu te absolvă de obligația de a munci să-ți salvezi cetățenii. Du-te! Încă se mai poate face ceva. Un copil e sub ruine și plânsul lui nu se mai aude. Poate auzi alte plânsete, poate salvezi ceva, domnule stat român, expert în comunicate și condoleanțe. Bocitoare calificată.