România, pe cai mari sau sub copitele cailor?
Constantin Brâncoveanu, am găsit asta într-un document de arhivă în tinerețe, când colindam țara ca jurnalist curios, se găsea cu boierii și armata pe dealul de sus al Urlaților. Alături avea moșie și cramă. Crama e și azi. Se cheamă Crama Brâncovenească și am înțeles că a cumpărat-o Tăriceanu pentru prima lui nevastă, care o stăpânește. Sub privirile domnului român, în câmpie, cam pe unde e un izlaz acum, se băteau rușii și turcii. Sorții bătăliei se arătau incerți. Hai, doamne, îl îndemnau o parte din boieri, să ne dăm de partea rușilor. Sunt creștini, ca noi. Turcii, doamne, stăruiau alții, vor aprecia sprijinul nostru dacă intrăm cu armata de partea lor. Domnul doar sta și privea, nehotărît, îndemnându-și boierii să ia aminte și să nu se grăbească. Documentul nu spune ce a decis până la urmă, a rămas neutru pe deal, sau a trecut cu oastea lui în una din taberele beligerante. Sfârșitul lui tragic, vădind bestialitate din partea Înaltei Porți, indică nu doar nepotriviri de bir sau religie, ci și ură directă față de domnul român. O fi trecut el, în acea bătălie, de partea rușilor? Documentul nu spune.
De două zile mă holbez și eu, mirat și nepriceput în politici externe, la gâlceava de la Dunăre, unde doi președinți, cel român și cel bulgar, aprobă o flotă comună de război sub sigla NATO pe ”balta rusească” a Mării Negre, iar premierul bulgar, în premieră absolută pe aceste plaiuri, zice niet. Doar peste cadavrul meu! Dacă vin de afară, unde se găsesc în misiuni, ministrul de Externe și cel de Război, și-i prind că au semnat ceva împotriva a ce am zis eu, îi trimit să se bată în mare. Tare! Parcă ar vorbi Petru Întîi! Ce l-a apucat? De unde atâta curaj, fiindcă e curaj, în condițiile în care americanii și NATO sunt aici? Am privit imaginile cu premierul bulgar, fugărit de o armată de ziariști de la toate agențiile lumii. Are o figură cam de pe Don. Dar poate mă păcălesc. Oricum el aduce un plocon nesperat Kremlinului. Sau intră în istorie ca singurul membru NATO care s-a opus unui proiect NATO? Fiindcă proiectul nu e al lui Iohannis, așa cum n-a fost al lui Băsescu sau Emil Constantinescu, toți bolnavi de grija Mării Negre. El va fi tranșat la summitul NATO de la Varșovia. Acolo, ca în bancul cu ardeleanca ce și-a văzut soțul revenit de la București, de la Congres și l-a întrebat: Cum o fo, omule? Păi, zice el, s-o suit unul la tribună și o zis așe,așe, așe. M-am suit și eu și am zis în partea ailaltă, așe, așe, așe și la urmă a venit unul mic și cărlonțat care a zis așa și așa o rămas!
Turcii, în dușmănie cu rușii de când le-au doborât un avion, iar în replică, Putin a oprit milioanele de supuși care-și chetuiau vacanțele pe plajele cam stâncoase ale Antalyei, au sărit rău de fund în sus. Stopăm proiectul cu imigrații! – a strigat președintele turc. Să se spele Bulgaria cu ei pe cap dacă nu vrea flotă NATO în Marea Neagră. Turcia se vede invadată de Rusia în orice clipă și cere protecție. Premierul bulgar nu vrea.
Acest mic război între aliați, purtat pe malul ”lacului rusesc” (formula împrumutată de Băsescu de la omologul turc), capătă amploarea unui taifun. Iohannis a înmuiat-o în sensul că n-a zis de flotă NATO, ci de un fel de exercițiu de flotă și încă ceva pe deasupra din care n-am înțeles mare brânză. Am recunoscut că nu mă dă priceperea afară din casă pe teme de diplomație și politică externă militară. Îmi mai aduc aminte însă ceva trăit de mine, ca jurnalist. Jurnalist în vreme ailaltă, că eu nu am fost ouat, ca toți colegii mei din presă, după Revoluție. URSS voia Bulgaria, verișoară de sânge, ca republică unională. Trecerea și lipirea se făcea prin Dobrogea care jumătate e la noi, jumătate la bulgari, acolo găsindu-se azi și castelul de la Balcic al Reginei Maria, regina cea mai iubită a românilor. Republică sovietică devenea, în planurile Moscovei, și Moldova toată, cu Iași și Focșani și Vaslui, popor descoperit slav de Stalin. Mă întreb dacă premierul bulgar, care seamănă ca plastilină facială cu un fost primar de la sectorul 6, rugbist, nu face, pe față, un joc al puterii militare de la Răsărit? Noi, care suntem acum al cincizeci și nu știu cătelea stat american, suntem pe cai mari. Avem americanii aici, ne apără ei. Sunt puterea militară numărul unu a lumii? Sunt. Îi bat pe ruși de-i ascultă cu urechea. Mă rog, contează mai puțin că se bat în curtea noastră, cu praștia atomică (Doamne, ferește!) și ciomagul electronic. Suntem pe cai mari! Suntem cu americanii și, prin gard, scoatem limba la ruși. Bulgarul ăla cu ceafa pronunțată (Eminescu zicea nițel altfel!) delară că el e cu NATO, dar nu vrea NATO în Marea Neagră. Face,evident, jocul Moscovei, desenând o fisură care se poate adânci. Să fie el doar un patriot independent de toate forțele și alianțele, un politician liber de constrângeri? Sau i s-a arătat, ca lui Brâncoveanu, românul de dinsus de Dunăre, că e bine să treacă în tabăra rusă, nu cu totul, ci doar cu inima lui iubitoare de stepe?
Oricum, la noi, toate sunt clare. Loialitatea e deplină. Marea putere e în bătătura noastră. Problema e să nu se clatine bătătura și noi să lunecăm între copitele cailor. Cică diplomația e bună când e diplomatică. Tituleștii zilelor noastre se cheamă Iliescu, Constantinescu,Băsescu, acum Iohannis, toți școliți la academia subtilităților marii politici mondiale.