
România, țara SRI? Are șansa să ajungă erou, Ghiță?
Am urmărit, aseară, o parte din dezbaterea organizată de TVR 1, pe tema Coldea, servicii, mafie. Participa, între alții, și colegul Cornel Nistorescu, ardelean încet, dar când se enervează, dă cu toporul în pereți. Am aflat ce știam și eu: că securitatea lui Ceaușescu era mai puțin obraznică și băgată în toate decât securitatea resuscitată după un mic stop cardiac de trei zile în decembrie 89. Atunci se temeau de ”ăla mic și cărlonțat”, cum zice un banc și nu ieșeau prea mult din ”indicațiile partidului”. Azi, SRI are firme numeroase sub acoperire, nu numai ofițeri sub acoperire, mai ales în politică, munți de bani, unii făcuți prin ”metode specifice”. Toate partidele gem de ofițeri care joacă rolul de politicieni patrioți. Către noile guverne se înghesuie și sunt îmbrânciți din spate, specialiști în spionat. Jumătate din noul guvern miroase a SRI și SIE. De cine se tem marii generali ai serviciilor, că-s mulți (aud că și nevasta generalului Coldea e tot general)? De nimeni. Cine-i controlează pe ăștia din paparuda de comisie de control parlamentară pusă să-i țină în zgarda legii? Giorginel Pop? Costel nu știu cum? Toți școliți și propulsați în academiile de spioni chiar de cei pe care urmau să-i ia la puricat?
Sistemul mafiot poate fi, punând cap la cap ideile avansate de ziariști în dezbaterea de mai sus, chiar sistemul serviciilor secrete, ajunse un fel de Cosa Nostra. Băsescu s-a așezat în fruntea acestui sistem, a jucat, în stilu-i școlit tot acolo, dar azi s-a văzut încercuit de oamenii puși în sistem de el – Coldea, Kovesi și alții mai puțin vizibili. Așa că dă și el din casă și din coate, mușcă, dar se îngroapă și mai tare fiindcă fostul președinte stă pe un morman de mizerii de el clădite. Ponta, după două mimici eroice, a părut că se suie pe metereze și povestește cum e cu acoperirea lui, cu descoperirea lui, cu ajutorul fundamental dat lui Băsescu, cum e cu Coldea, cu Kovesi, cu autostrada nefăcută din ordinul SRI! A tuns-o, din nou, la ski, sau la plajă, două săptămâni, să scape de întrebări. Și-a pus, zic ziariștii, piciorul în gips, pe o metodă exersată de el și, înaintea lui, de generalul Stănculescu.
E Ghiță parte a sistemului? Toate datele, puse la dispoziție chiar de el, arată că da. Și atunci ce s-a petrecut? S-a petrecut că deputatul fugar a decis să-i dea pe toți în gât. De frică, din patriotism, din enervare pe cei cu care a stat la aceeași masă? Divulgarea sistemului securist-mafiot care stăpânește România de aproape trei decenii, în care serviciile nu numai că nu ne apără de spioni – nici nu prea mai au ce spiona ăia la noi – dar umblă cu geamantanele de bani negri dintr-o parte în alta a țării și a lumii, e un gest de mare curaj. Ăla care a spus că moartea stă aproape de el n-a comis o metaforă. Coșmarul sub care trăiește România, culmea, e dat peste cap – fiindcă trebuie dat peste cap – de unul din sistem. Ghiță, dacă reușește și apucă să spună tot ce știe – și știe! – are șansa de a ajunge erou! Ceva trebuie să se petreacă. Iată că se petrece. Și e doar un început de cutremur.