România va testa un vaccin împotriva coronavirusului
România va face parte din țările care vor testa un vaccin împotriva coronavirusului. Anunțul a fost făcut de managerul Institutului de Boli Infecțioase „Matei Balș”, Adrian Streinu-Cercel.
Vaccinul va fi adus din Marea Britanie și ar putea ajunge în țara noastră, peste o lună, când vor fi date toate avizele de către Agenția Națională a Medicamentului, notează digi24.ro.
Institutul Matei Balș a stabilit deja un protocol de colaborare cu Marea Britanie pentru a aduce acest vaccin în România. Vor fi făcute studii clinice pe voluntari. Vaccinul este testat, în prezent, în SUA și în Marea Britanie.
Vaccinul este destinat populației care nu a fost infectată cu noul virus, a precizat Adrian Streinu-Cercel.