Românii buzunăresc și spiritul olimpic

    lucian-avramescuSpiritul olimpic e un fel de Evanghelie a sufletului. E, prin comparație, codul de onoare al samurailor care, făcând cu voie sau fără o greșeală morală, își spintecau singuri burta, într-un gest suprem – sepucu – de autopedepsire și curățire în eternitate. Spiritul olimpic, însămânțat și înflorit la Olimpia, în Peloponesul Greciei antice, cu 700 de ani înainte de Hristos, așeza la start sportivi care până atunci se omorau în războaie. Armele dușmanilor de până ieri, tăceau, erau lăsate în afara arenei sportive, totul rămânând un altar al luptei drepte între bărbați.

    Sportivii, atenieni sau spartani, veniți din alte cetăți grecești, nu purtau pe ei niciun strai, fie că alergau, săreau sau aruncau sulița, semn al unei supreme și demne prezentări sub soarele strălucitor al întrecerii. Preotesele frumoase ale Olimpiei, grecoaice venite din toate cetățile Greciei, precedau înfruntările sportive – fiindcă femeile nu aveau drept la luptă și nici să asiste la întreceri – cu un ritual al flăcărilor purificatoare. Nimic nu putea fi murdar.

    Preluarea jocurilor olimpice de lumea modernă a adus și mizerie. Un act terorist a însângerat o olimpiadă, ceea ce însemna încălcarea principiului sacru că armele tac atunci când sportivii se întrec în arenă. Au mai fost și alte păcate transferate peste lumea curată a sportului olimpic – boicoturi politice, decizii ale mai marilor planetei de a omorî o olimpiadă. Venim și noi, românii, azi, cu o primă și inimaginabilă ispravă – doparea în cor, în grup, la nivel de reprezentare națională. Suntem primii care ne pregătim să trimitem naționala de Kaiac- Canoe la Jocurile Olimpice de la Rio cu TOȚI sportivii drogați. Spirit olimpic, măi netrebnicilor, însemnă puritate! Puteați veni fără medalii, dar cu fruntea sus. Puteați veni înfrânți, dar nu cu anatema pângăririi celui mai curat spirit al întrecerii – cel care vine din antichitatea elenă, cea pe care s-a clădit civilizația europeană și nu doar. Acum urlă presa sportivă mondială despre această înfrângere rușinoasă a României, înainte de a da din vâsle, din rame, din mușchii fleșcăiți de droguri. Rușine!

Distribuie prietenilor

    Am fost, la Olimpia, când aveam douăzeci și ceva de ani. Publicasem primele mele două plachete de versuri și am făcut parte dintr-un grup de 16 tineri condeieri, aleși de Uniunea Scriitorilor să meargă în Grecia, să-i respire aerul, s-o confrunte cu cărțile citite de care eram doldora. Îmi amintesc pașii mei emoționați pe pistele și în arenele Olimpiei, așa cum îmi amintesc pașii  în amfiteatrul antic de la Epidauros. Era chiar anul 1976. În acele zile, Nadia Comăneci uluia lumea cu nota ei de zece, unică până atunci, dovadă că acea notă maximă absenta din tabela electronică. Ce mândrie să te afli la Olimpia și lumea, auzindu-te că ești român, să strige entuziasmată, Nadia, Nadia Comăneci, România! Acum mi-e rușine. Nadia nu s-a drogat niciodată, marii noștri sportivi nu s-au drogat niciodată, măi neghiobilor. Acum terfelim tot. Doar spiritul olimpic rămăsese nefăcut la buzunare și nemânjit. Gata, i-a venit rândul și lui. Maidanezii de  Dâmbovița, toți ”copii curați născuți după Revoluție,necontaminați de comunism”, au tencuit cu zeama lor nazală, cu mucii lor de hahalere, înainte de a păși la Rio, Olimpiada. Au făcut-o în grup, în masă, ca la un viol, nu prin șmecheria unui matracuc tembel. Au făcut-o în cârdășie cu doctorii din cluburi, cu antrenorii, cu găștile grase din sporturile care-și pierd de la o zi la alta vâna, campionii (a se vedea ratarea calificării la gimnastică) și, iată, demnitatea.

P.S.

Un oficial plictisit de parcă ar vorbi despre ziua lui liberă, obosit de propria sa suficiență, zice că ”se va face o comisie care să ancheteze”. Și? Veți face un căcat! Scuzați-mă, dragi cititori.