Rusia declanșează operațiunea de dezinformare: coronavirusul, conspirație americană!
Rusia începe marea operaţiune de dezinformare în legătură cu coronavirusul. Ce postează trolii ruşi pe reţelele sociale
Mii de conturi de pe reţelele Twitter, Facebook şi Instagram asociate cu Rusia răspândesc dezinformare antiamericană în legătură cu coronavirusul apărut în China, au declarat pentru France Presse responsabili ai SUA, informează Agerpres.
Potrivit acestor responsabili, citaţi sâmbătă de AFP, campania de dezinformare şi propagare de teorii ale conspiraţiei a început acum circa o lună, într-un moment în care numărul deceselor din China din cauza noului virus era de trei şi epidemia consta în doar 200 de cazuri la Wuhan. În prezent, bilanţul se ridică la peste 2200 de morţi şi 75.000 de cazuri în China şi alte peste 1000 de cazuri în 26 de ţări.
Această campanie rusă aminteşte de tentativele KGB din timpul războiului rece de a acredita ideea că HIV este o invenţie a cercetătorilor americani, scriu aceleași surse.