S-a dărâmat/ Podul de beton armat!

O caricatură de zile mari realizează Marian Avramescu. Publicarea ei acum două zile, când la Chișinău moldovenii dormeau cu curul pe cămeșa votului, m-a păcălit, limitând-o la semnificația podului de flori de peste Prut, pod de care s-a ales, precum bine știm, praful. Semnificația e mai amplă, aplicabilă, firește, și acolo, dar cu extindere întregitoare peste gârla dramei naționale a ruperii oricărei punți între popor și cârmuire, cârmuirea politică și religioasă.
Caricatura, vizionabilă la rubrica AMPress de profil, arată un pod iremediabil rupt, fiindcă între cele două părți, viu populate, se cască o prăpastie fără fund. Geaba încearcă s-o repare cu cădelnița și tămâie un popă, geaba atârnă două ațe în aer, închipuind cusătura de reparație a unei operații încercate de un chirurg beat. Părțile sunt rupte definitiv și nimic nu lasă să se întrevadă sutura nădăjduită.
În dreapta, cum te uiți spre lucrare, recunoști un vesel conglomerat de arhierei și politicieni. Nu-i greu să-ți bucuri privirea cu înalt prea sfântul șpăgilor din calcaroasa și mănoasa arhiepiscopie a Tomisului, acel cetățean calificat în chestiuni de rai, dar care dă bine într-o populație a cazanelor cu zmoală. Rar mi-a fost dat să întâlnesc o privire mai cleioasă și mai rea ca a sfântului ăsta. Cum să mergi la spovedanie, sub patrafirul cu microfoane al prea fericitului, încrezător că secretele tale păcătoase vor ajunge la judecata lui Dumnezeu și nu la cea a băieților strângători de dosare și ieri și azi? Tot pe acolo e și blajinul la chip – cum de s-au adunat ăștia, având toți fețe de bunici fără nepoți? – Daniel, marele negustor care a făcut din biserică o bancă mondială mai bogată ca FNI-ul. Vine apoi marea populație politică mixtă în care, ca înălțime, bat de sus Iohannis și Ponta, surâzători ca niște lămâi despicate și alți iubitori de țară, patrioți gata să se azvârle în gol pentru binele plebei – Blaga, Dragnea, lume bună. Plebea e pe malul celălalt, pe crâmpeiul de pod populat cu băbuțele făcute celebre de desenator. Între poporul de babe cu un dinte uitat în gură și clasa conducătoare e hăul. Niciodată, ca în aceste alegeri care vor veni peste trei săptămâni, ruptura dintre cele două părți n-a fost mai dramatică, mai adâncă, mai de netrecut, iar podul niciodată mai despicat.
E un cântec cu ”podul de piatră s-a dărâmat” fiindcă ”a venit apa și l-a luat”. Aici pare a fi vorba de un pod de beton armat, abrupt și mincinos ca politica, viclean ca o barbă de arhiereu, cinic în frățietatea care nu e. Nimic nu face legătura dintre cele două lumi. Prostimea e rămasă definitiv pe un mal. Doar golul dintre ele poate fi poreclit liant, prăpastia cădelnițată jalnic seară de seară de televiziuni, în cele mai grețoase discursuri cu promisiuni. Trăim luna în care politicieni fac la televizor poduri și mii de autostrăzi care nu se surpă niciodată și dau salarii triple care nu vor veni în veci. Cădelnițează părinte, că tămâie avem din belșug! Dă cu mir, prea sfințite, scoate discursul de acum patru ani parlamentarule și umple, cu vorbele de atunci, prăpastia, că-s bune și azi! Vorba unui prelat, supărat pe alții, de la o chinovie de lângă București, în dispută fiind prescura unei june cucernice care trecea prin zonă: ”Miluiți, mă, vă muma-n cur!”