Să nu te pună dracu să calci un câine pe coadă!

Lucian Avramescu 1 1

Urmăresc evoluția unui personaj public, pe care-l știu bine. N-a avut în viața lui câine, pisică, n-a crescut găini sau peruși, casa lui e pustie de orice vietate, exceptând, firește, răsuflarea lui abundentă și nădușită. L-am văzut în ultima vreme, cu repetiție, apărând animalele domestice și sălbatice de fiara om, semnând petiții și chemând stradal la manifestații pentru asasinarea unei găini de o mână criminală, spre a o transforma în friptură (el nu e vegetarian și ronțăie cu plăcere fripturi de vițel, mistreț, fazan).
Sunt, fără să mă laud, un iubitor de animale, de câini mai ales (am șapte la Sângeru, trei la AMPress și patru acasă, în București), de cai, de… Am avut, din copilărie și am și azi, curtea plină de păsări și animale, fiul meu are cățel în casă, ceea ce nu-mi place, locul adoratului fiind în cotețul din curte, fiica mea cea mică iubește de la pisici în sus, toate vietățile, iar acum așteaptă să-i cumpăr cal de ziua ei și mi-e teamă, fiindcă n-are prudențe în alăturarea de animale. Am o minifermă cu de toate, pentru bucuria mea și a copiilor care vin să viziteze Muzeul Pietrei și se opresc la porumbei, la nutrii, la iepuri, la cățelușii fătați de Lola, la găinile din rase diverse, la rațe, bibilici și la caprele minione, cameruneze. Și cu toate astea nu fac parte din niciun ONG de protecție a vietăților. Am trei vaci și tot atâția viței, iar Luciana îmi interzice să tai vreunul, ceea ce mă va nenoroci financiar din ianuarie când lucerna din pod se va isprăvi. Am reparat, la București, o cioară strivită pe asfalt și am apărut la o emisiune televizată cu un șoim cu aripa frântă, adus de un copil, pe care l-am hrănit până a murit de bătrânețe. În iarna când am făcut infarct, aveam un pui de porumbel, Lazăr, inviat în buzunarul meu (îl găsisem înghețat în zăpadă) și pe care-l hrăneam în baie, să nu mă vadă doctorițele Bartoș și Manuela Guran că mă dau jos din pat, fiindcă n-aveam îngăduință. Și cu toate astea nu fac gălăgie la televizor cu protecția animalelor. De ce face ăsta atâta zarvă?! Am, nu vreau să ascund, și pușcă de vânătoare și ies, fără a avea norocul să împușc ceva vreodată, în urcuș pe dealuri, plăcându-mi Sadoveanu, Turgheniev și Ionel Pop, cu ale lui incredibile instantanee din viața animalelor. Sub pretextul puștii, le poza și le înțelegea comportamentul în sălbăticie, scriind episoade extraordinare de sensibilitate și viață. Pușca, pe umăr, ține la distanță mai ales fiara-om, pe care nu-i recomandat s-o întâlnești în sălbăticie.
De ce a intrat ăsta, pe care-l bănuiesc atras magnetic de politică, într-o organizație  gălăgioasă de protecție a lăcustelor și face cincizeci de declarații pe seară fiindcă, într-un cartier din București, cineva a călcat un câine pe coadă? De ce n-a protestat când au murit de frig și foame copii în canale? Știi de ce, mi-a șoptit cunoștința comună? Fiindcă asociațiile de protecție a animalelor sunt mai bogate decât cele de apărare împotriva cancerului, adună milioane de euro de la suporteri, iar un candidat la parlament iubitor de lăcuste sau păduchi, și ei vietăți lăsate de Dumnezeu, chiar dacă ciupesc și transmit boli, e mai votat decât unul care nu adoră șobolanii. Nu l-am auzit, zic, niciodată că l-a mișcat uciderea unui copil? Nici n-o să-l auzi! N-are, nu va avea, așa cum nu va crește în viața lui o lighioană. Pândește-l seara, venind de la o emisiune televizată, târziu. E un câine flocos, arghezian, în zonă,  care se apropie de toți trecătorii și dă din coadă. Individul se uită în dreapta, stânga, să se asigure că nu-l vede nimeni, și-i trage un șut. Pe schelălăitul bietului animal, intră în casă.

Parteneri