Mi-e dor, tare dor de ei! Să-mi povestească cum se simt și să încerce să-și descrie emoțiile, așa cum îi îndrumam. Să se elibereze de toate nefericirile apăsătoare de la școală. Îi vreau înapoi pe supereroii mei și pe balerinele mele pasionate de design vestimentar sau de arte plastice. Vreau să dau timpul înapoi și să ne rugăm împreună atât de puternic, încât să nu permitem să intre în lumea noastră nicio răutate inventată sau creată la sau de la nivel mondial.

Îmi alină dorul discuțiile scurte pe Zoom cu ei, insuficiente. Nu vreau să pierd legătura spirituală creată între noi în atâta timp. La prima noastră întâlnire, le-am promis că vom merge în Orașul Cunoașterii și acolo vom întâlni tot universul colorat al copiilor, toate jocurile minunate, toate cunoștințele de care avem nevoie să devenim oameni valoroși în societate, dar mai ales…le-am promis că mergem într-o lume a Binelui. Am în fiecare zi multe idei pentru activități creative, pentru munca suplimentară simpatică, dar am și multe îmbrățișări de oferit! Îmi lipsesc îndeosebi îmbrățișările lor calde, prelungi.

Sunt sigură că se întreabă o dată pe zi:”Astăzi oare ce face doamna?”, pentru că erau curioși cum e la mine acasă, ce cărți și ce jucării am eu în sufragerie. Le mai duceam ce mai aveam pe acasă pentru că îi știu permanent dornici de nou. Când eram învățătoare la Sângeru, i-am luat pe copii acasă, dar bucuria noastră a durat puțin. Cunoscătorii vor zâmbi în colțul gurii dacă își vor aminti situația prin care am trecut eu atunci.

Copiilor le place să le povestești și tu despre tine, vor să o știe pe „doamna” și acasă, și la cumpărături, vor să știe cu ce se ocupă soțul sau ce face mama „doamnei”, câinele despre care au aflat prea puțin raportat la curiozitatea lor. Cel mai tare se amuză când le povestesc aventuri pe care le trăiam în copilăria mea și vin cu zeci de întrebări cheie. Apoi merg acasă și povestesc frânturi din ce au reținut și descriu mămicilor ținutele „doamnei”, înălțimea și culoarea tocurilor, finețea accesoriilor și mai ales, dacă „doamna” a purtat o geantă diferită față de ziua precedentă. Le plac pantofii roșii asortați cu câte un sacou, sau geanta neagră, elegantă, purtată la o cămașă albă cu o brățară, vizibilă, creată de tine și le deschid curiozitatea lucrurile pe care le spui că le-ai făcut cu mâna ta, pentru că vor și ei unul, la fel.

Mi-e dor să nu plec în pauze în cancelarie. Să rămân cu drăgălașii mei și să servim împreună sandvișul pregătit de acasă, ori să stăm la povești până se sună de intrare la oră. Să mă întrebe: „Doamna, astăzi ai cafea sau ceai în termos?” .Fetițele mele să pârască vreun coleg mai năzdrăvan și să îl cheme în clasă, pentru”ședința fulger din pauză”, pe un ton imperativ. Cine nu a fost în mijlocul elevilor măcar pentru un an școlar, nu poate simți emoția amintirilor mele. Păstrez dorul intens și mă opresc din povestit, lucrurile încă se întâmplă.

De Georgiana Isachi, publicat pe ThePress.ro