Șeful Cancelariei premierului: Legea pensiilor rămâne la fel, cu majorarea cu 40 la sută…
Actuala Lege a pensiilor, care prevede şi majorarea cu 40% a punctului de pensie începând cu data de 1 septembrie 2020, nu va fi modificată, a declarat, miercuri seară, şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, relatează Agerpres.
Potrivit acestuia, toate drepturile de natură salarială ale angajaţilor din sistemul bugetar, dar şi drepturile de pensie acordate în baza actelor normative în vigoare vor fi menţinute.
„Din nou mă întorc la programul de guvernare şi acolo scrie foarte clar că plata drepturilor salariale legale în vigoare, precum şi a drepturilor de pensie este garantată conform dispoziţiilor legale în vigoare. Deci, da, răspunsul este categoric, aplicăm Legea pensiilor în formula actuală, care prevede majorarea punctului de pensie cu 40% din septembrie. Întotdeauna am susţinut creşterea puterii de cumpărare, a veniturilor pentru toţi românii, fie că sunt în sistemul public, în sistemul de economie privată sau la pensie. Asta e o promisiune pe care am hotărât să o respectăm”, a afirmat Dancă la România TV.
Acesta a respins informaţiile potrivit cărora PNL ar intenţiona să iniţieze un proiect de act normativ care să prevadă modificarea Legii pensiilor.