• Home
  • Știri
  • Șeful Comitetului Militar al NATO: „Nu ar trebui să îi subestimăm niciodată pe ruși”

Șeful Comitetului Militar al NATO: „Nu ar trebui să îi subestimăm niciodată pe ruși”

robert bauer

NATO își elaborează noile strategii militare, luând în calcul o revenire a Rusiei, transmite amiralul Rob Bauer, Șeful Comitetului Militar al NATO, în contextul în care pe 11 și 12 iulie liderii NATO se vor la Vilnius, unde vor adopta noile planuri regionale de apărare, transmite POLITICO, potrivit digi24.ro.

Deși cea mai mare parte a forțelor militare terestre ale Rusiei luptă pe frontul din Ucraina, Bauer consideră că trupele Kremlinului continuă să fie o amenințare.

„Suntem convinși că rușii se vor regrupa. Așadar, strategiile sunt construite pe configurația armatei ruse din perioada anterioară invadării Ucrainei și nu pe statutul actual al acesteia”, a declarat oficialul pentru POLITICO.

„Rusia va învăța unele lecții din război”, însă „NATO va continua să se raporteze la ruși ca la o amenințare serioasă, a mai spus Bauer. Oficialul crede că forțele ruse sunt în continuare „extrem de bine pregătite” terestru, maritim și aerian.

„Nu ar trebui să-i subestimăm niciodată pe ruși și nici capacitatea lor de a-și reveni, așa cum au dovedit de-a lungul istoriei în repetate rânduri”, a subliniat el.

Marțea și miercurea viitoare, liderii NATO se vor reuni la Vilnius, unde vor adopta noile planuri militare regionale și vor discuta despre creșterea investițiilor în apărare, pe fondul războiului declanșat de Rusia în Ucraina.

Parteneri