Sezonul virozelor respiratorii. Remedii…

Toamna și iarna sunt anotimpuri în care virozele respiratorii își fac de cap. Cei mai afectați sunt bolnavii cronici care sunt expuși unor complicații dar și cei mici. O serie de măsuri de igienă dar și respectarea unor reguli te pot ajută însă să diminuezi riscul de îmbolnăvire.
Virozele respiratorii reprezintă afecțiunea căilor respiratorii superioare, de obicei, de etiologie virală.
Simptomele apar ca urmare a răspunsului imun al organismului împotriva infecției și variază de la o persoană la alta. Perioada de incubație este de 24-72 de ore de la clipa în care s-a produs contaminarea până la apariția infecției.
Principalele simptome sunt:
 Tuse accentuată, fie seacă, fie productivă,
 Guturai,
 Răgușeală,
 Oboseală,
 Lipsă de energie,
 Inapetență,
 Dureri musculare
 Dureri de gât,
 Rar, apare și febra
Medicii spun că răceala durează 7 zile, însă sunt și cazuri în care aceasta se poate suprainfecta și atunci apare o infecție bacteriană care complică starea pacientului. În astfel de cazuri, prezența la medic este obligatorie, la fel și tratamentul uneori medicamentos. Însă tratamentul se prescrie de medic numai după rezultatul analizelor și a anamnezei.

Virozele respiratorii sunt provocate de peste 200 de tipuri de  virusuri, de aceea este foarte greu de stabilit un tratament corect al afecțiunii.
Specialiștii atrag atenția că pacienții diagnosticați cu BPOC sau cei cu astm bronșic trebuie să se vaccineze antigripal pentru a evita complicațiile produse de îmbolnăvire. Același lucru este indicat și pacienților care au afecțiuni cardiovasculare, renale, sau persoanele diagnosticate cu diabet zaharat. Și viitoarele mămici fac parte din categoria persoanelor sensibile în fața virozelor respiratorii. Slăbirea sistemului imunitar pe fondul infecției virale crește riscul unei suprainfecții bacteriene cu streptococi, stafilococi sau pneumococi, care duce la agravarea bolii.

În ce constă tratamentul:
Tratamentul răcelilor are rolul nu de a scurta perioada de boală, ci numai de ameliora simptomele și manifestările bolii. Practic se are în vedere eliberarea căilor nazale prin aspirarea secrețiilor și utilizarea picăturilor cu substanțe antiinflamatoare, se vor folosi și antitusive și antitermice în caz de febră. Sub nicio formă nu se ia antibiotic când cineva este răcit. Antibioticul este prescris doar de medic și se administrează doar atunci când răceala s-a complicat cu o suprainfecție bacteriană.

Iată câteva remedii naturiste care ameliorează manifestările răcelilor sau ale gripei:
 Hreanul – un antibiotic natural care este de real ajutor în cazul infecțiilor respiratorii. Se pun pe frunte 2-3 linguri de hrean ras, învelit într-o cârpă de bumbac și se lasă să acționeze 15 minute.
 O lingură de măceșe pe zi poate face minuni și ține gripa la distanță.
 Sucul de lămâie face minuni atunci când răceala își face simțită prezența. Fie îi dai persoanei bolnave să mănânce felii de lămâie, fie storci sucul și îl amesteci cu miere și apoi ia compoziția obținută.
 Echinaceea sub formă de extract, tinctură sau comprimate dacă este administrată de la debutul gripei poate ameliora simptomele bolii.
 Făina de muștar poate combate tusea productivă sau iritativă. De asemenea, scade și febra. O poți achiziționa de la plafar și o vei folosi sub formă de cataplasmă.
 Ceaiul de soc. Cel puțin 3 căni pe zi dacă vei bea, simptomele de răceală se vor diminua considerabil.
 La primul semn de nas înfundat, inspira pe nas pudră de vitamina C ( disponibilă în farmacii). Folosirea vitaminei direct pe mucoasa nazală poate distruge virusul chiar înainte ca răceala să aibă manifestări serioase.
Citește mai mult pe Doctorulzilei.ro

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.