SIPA, sau cum arată în popoul gol o judecătoare

‘- De ce judecătoare și nu judecător?
– Fiindcă ele arată oricum mai bine!
Discuție relaxată despre SIPA, parolă care a inflamat curiozități și a snopit emisiunile TV. SIPA e sandviciul de dimineață și săpunul cu care se ung seara ștreanguri iluzorii. O port, discuția, cu un coleg din zona investigațiilor ziaristice, de care eu m-am despărțit în tinerețe, găsindu-mă inapt s-o practic.
– Ce e SIPA asta, de fapt?
– De fapt e un fel de SRI mai mic, din multele cioburi în care s-a spart securitatea. Misiunea era să-i caute de secrete, de momente fără țoale pe ei, pe magistrați.
– Și cine plătea pentru asta?
– Cine?! Eu, tu, noi!
– Nu m-ai înțeles! Cine voia să afle, să știe? Cine era interesat să afle cum arată în alcov un magistrat, bărbat sau femeie, și la ce trebuia pentru națiune chestia asta?
– Știi ”O scrisoare pierdută”?
– Ce întrebare-i asta? Normal că știu intriga, tămbălăul politic, tot. Îți recit replici, dacă vrei!
– Ei, cam de așa ceva e vorba și aici. O scrisorică, o înregistrare, o poză cu judecătoarea sau procuroarea …
– Ce suferințe are Justiția dacă una sau unul au o viață intimă mai zburdalnică?
– Are, mai ales dacă respectiva judecătoare e în pat cu unul pe care urma să-l condamne! Sau un procuror pe o terasă la Miami, cu unul pe care-l caută de corupție într-un dosar greu!
– Cu de-astea s-ar fi ocupat SIPA, crezi tu?
– Și din astea. Sau mai ales din astea! Nu cu accent pe corupție, șpăgi – mai greu de dovedit -, ci pe viața intimă.
– Îmi amintesc, după 90, o întâmplare, zic eu. Unul voia să-mi vândă o poză cu o persoană plimbată de colegi beată într-o roabă, prin anexele procuraturii unde lucrau toți și seara puneau de-o beție. Dama cam bea, dar asta n-a împiedicat-o să ajungă mare, în guvern. N-am vrut poza, dar am urmărit cu interes evoluția respectivei. Nu știu dacă acea întâmplare i-a dijmuit cariera care e, în continuare, înfloritoare.
– Cine crezi că a bântuit, cum a spus de dimineață ministrul de azi al Justiției, prin arhivele SIPA, la ceas interzis?
– Uită-te cine strigă cel mai vârtos și cere desecretizarea!
– Păi știu vreo doi, care par uneori unul și același – Băsescu și Udrea. Dar nu-i văd pe ăștia umblând pe furiș prin arhivele securității croite să-i înfunde pe magistrați!
– Pe ei, nu-i vezi! Dar nu trebuiau să meargă direct. Aveau și au încă servitori care pot face treaba asta.
– Coldea?
– Coldea dacă avea nevoie de informații de acest gen le avea fără să-și deplaseze epoleții!
– Pe cine ar vrea să înghesuie Băsescu, Udrea, dacă tot i-am pomenit, și, probabil, alții ca ei, folosind detalii de pantaloni în vine și fuste săltate peste brâu, că înțeleg că mai toate datele compromițătoare pe aici bat?
– Pe mama în niciun caz, că a murit!

Viața publică se rotește azi, ca la ringhișpil, din ce în ce mai amețitor, în jurul subiectului SIPA. Ce va ieși de aici? Ca de obicei, probabil, nimic. Poate că prin casele judecății tremură niscaiva nădragi purtați cu dungă și asudă tivurile unor rochițe rămase neșifonate. Dar cam atât. Cine trebuie să facă pușcărie, fiind dovezi amețitoare în legătură cu nelegiuirile lor, va face. Probabil!