Sorin Oprea: Nimeni nu mai crede în lacrimi
Vremurile pe care le trăim aduc o stare de nelinişte care îngrijorează. Populaţia planetei trăieşte la limită, speriată de viruşi, bacterii, războaie şi cataclisme naturale. Iar peste toate, zvonurile nenorocirilor care vin, sădesc teama în inimile tuturor şi cresc neîncrederea în ziua de mâine.
Peste tot se întâmplă lucruri negative şi sunt profeţite fapte care duc către sfârşitul civilizaţiei. În acest timp, jurnalişti şi analişti de toate felurile, amplifică drama omenirii, după interesele pe care le reprezintă fiecare, şi asta zilnic, sistematic, după planuri stabilite în laboratoarele politicilor mondiale.
De ceva vreme, se vorbeşte despre o mare resetare a lumii, care să schimbe principiile şi valorile tradiţionale, clasice, devenite peste noapte desuete. Ţara, familia, proprietatea, credinţa, orientarea sexuală, sunt concepte tranzacţionate pentru a asigura puterea celor care conduc omenirea. Ei nu doresc altceva decât să exploateze fiecare lucru sfânt pe lumea asta şi să-l transforme într-un instrument de care să se folosească aşa cum vor, pentru a-şi atinge scopurile.
Ştiu că par remarci conspiraţioniste, dar nu aceasta este realitatea de zi cu zi care îşi face loc în minţile noastre? Cu siguranţă, da. Grav este că reuşeşte şi ne transformă în acei indivizi care nu mai reacţionează la faptul că ni se fură libertatea, iar viaţa ne este controlată până la cele mai mici detalii. Cui îi mai pasă? Ne-am învăţat să acceptăm orice este rău şi parcă nu mai putem să gândim singuri.
Doar o privire aruncată peste lume, te duce cu gândul la profeţiile apocaliptice care la un moment dat se vor întâmpla. Nimeni nu ştie când, dar semnele apărute relevă o iminentă schimbare de paradigmă: lumea nu se mai dezvoltă. În acele condiţii, când adevărurile vor ieşi la iveală, profeţii mincinoşi ai propagandei globale, care ţipă prin toate mijloacele media că există democraţie, libertate şi nu se vrea decât binele oamenilor, vor fi nevoiţi să-şi înghită vorbele când vor vedea ce vor cu adevărat capii democratici ai lumii.
În tot acest timp războaiele continuă, sunt omorâţi oameni nevinovaţi, fără ca nimeni să explice ce se întâmplă cu adevărat, traiul devine din ce în ce mai greu, se profilează la orizont, pe lângă criza energetică şi crizele de mâncare şi apă, iar seceta sau, din contră furtunile, completează tabloul general.
Cu toate că sunt vizibile toate aceste nenorociri, liderii planetari se înarmează până în dinţi, lansează ameninţări în stânga şi-n dreapta şi nu le pasă că preţurile au explodat ca rachetele cu focos nuclear. Păi, de ce ar face-o? Populaţia este imunizată şi nu mai reacţionează. Aşteaptă cuminte, docilă, educată modern, să i se dicteze când să plângă, când să râdă, când să gândească. Oamenii trăiesc într-un cerc din ce în ce mai strâmt şi se mulţumesc că, relativ, au linişte şi siguranţă, chiar dacă îşi dau seama cât de fragile sunt.
Deocamdată, nimeni nu ştie ce va fi nici pe termen scurt, nici mediu şi cu atât mai puţin, pe termen lung. Trăim într-o eră robotizată, pe care ne-am dorit-o, dar din păcate am ajuns să nu ştim cine sunt cu adevărat roboţii.
Începând cu ceva vreme în urmă, civilizaţia creativă şi în permanentă schimbare pe care o cunoşteam, s-a blocat în regulile dure pe care le-a dezvoltat. Blocajul acesta face ca sentimentele noastre să dispară, unul câte unul. În locul lor se instalează sisteme programate să ne uniformizeze şi să decidă pentru noi.
Pentru tot ce se întâmplă rău în jurul nostru, nu mai avem puterea să vărsăm nici măcar o lacrimă. Am devenit imuni la durere, lipsa de libertate şi speranţă. Este consecinţa faptului că, goliţi de Dumnezeu, nimeni nu mai crede în lacrimi.