Dacă as mai avea o zi de trăit și as sti, as rândui rapid cele lumești , îmbrățișându-mi copilele, le-as cere iertare pentru cele greșeli fără de voie, mi-as săruta nepotul, le-as zice sa citească in liniște cele scrise de mine pentru cei rămași , iar apoi mi-as găsi un loc sălbatic pe malul marii și as sta la taclale cu valurile, lor lasandu-le ultimul cuvânt!

Asa as fi gata sa devin epistolă pentru neștiut ce poartă amintiri, cum amintire voi fi și eu, traind in ai mei!

Cât despre împrietenirea cu moartea, doar cine nu a experimentat-o nu înțelege ce sentiment care-ți taie genunchii este acela când o auzi zicând: bine, mai dansam o rundă in concursul de tango al vieții , știind ca poate fi generoasa doar dacă vrea ea și știind sigur că ai înțeles mesajul: fă ce ai fost menit sa faci și poate continuam dansul!

Ei bine, eu știu sigur ca ați ajuns in partea complicată a tangoului, aceea cu figuri, grea, periculoasă și de aceea spectaculoasă! Dansul continuă pentru că atâta timp cât le ești necesar, de neînlocuit, cât mai multor oameni, timpul este darul pe care amica Moarte îl face celor care aduc, prin ei înșiși , culori in curcubee!

Salutari, domnule Lucian Avramescu și sa știți ca eu voi fi un om în care veți trai, iar apoi va voi lua cu mine ca amintire. Oare universului ii plac poeziile mai mult decât le plac oamenilor?