Te înșeli, domnule Iohannis!

Președintele Iohannis a avut un ping-pong matinal, sau la utrenia de ieri, cu madam Carmen Dan, femeia care a dărâmat un Guvern, pe cel al lui Tudose și a omorât-o parțial pe primărița Firea, revenită cu greu din statutul de ”sac de box”. Cererea bățoasă cu ”imediat, imediat”, a președintelui de la Cotroceni, a fost returnată de reverul machiat al doamnei Dan, pe năluca rotativă a mingei, că nici „îndepărtat” nu-și dă demisia, d-apoi ”imediat, imediat”.

Blonda de la Interne, care stă cu fustele peste epoleții ruginiți ai generalilor de profesie a răspuns, umoristic, excelent, ceea ce arată că nu toate blondele sunt proaste. Unele sunt doar imorale, mincinoase, cătrănite de ură politică sub fard, opărite de condamnarea protectorului, sculate din pat  ciufute. Ca replică a fost, ca să mă exprim ca pe ulița mea din București, unde mă găsesc acum, ”mișto”. Ca substanță a luat ceva din conținutul vomei, după ce iei prea mult parfum de gură și-l înghiți.

De ce greșește, grăbit și el ca o curcă să facă ouă politice, președintele Iohannis? Nu doar Meleșcanu, un alt epolet uitat din vremea lui Burebista, în serviciile diplomatice, e vinovat și nici durdulia blondă care a conviețuit o vreme, în același apartament, cu unicelulatul Dragnea. Ar fi prea simplu. Lucrătura a fost mare, complexă în scârboșenie și la ea au concurat structuri ample de partid.

Distribuie prietenilor

Dau un exemplu, confirmat acum câteva minute în televizor de un român din Spania care a stat șapte ore la coadă să voteze, și – norocos fiind – a votat. La intrare a fost întrebat cu mirare și substanță subliminală, dacă votează și la referendum? Mie, la Sângeru, mi s-a întâmplat la fel. Relatez comprimat:

În curtea școlii de peste drum e pustiu. Profesorul Petrică Buzea, vechi prieten din copilărie, dormitează pe un scaun afară. La umbră, lângă zidul școlii, se apără de plictis un polițist nu din zonă și unul comunitar. Cu excepția mea și a soaței, nimeni nu poate fi identificat ca votant. Înăuntru, un șir de domnișoare și doamne, pe care le salut cu sărut mâna, unele fiindu-mi cunoscute, așteaptă, ca niște mirese deziluzionate, pețitorii. Mirosea intens a mâncare, iar un trimis spcial, aduna farfuriile de plastic aduse de firma care și-a adjudecat, pe județ sau pe țară, nu știu încă, misia hrănirii comisiilor electorale.

Prima fată, de lângă ușă, cu o sculă electronică de copiat între palme, îmi cere buletinul. Îl aveam pregătit. Apoi vine o întrebare nepotrivită cu libertatea mea cetățenească: ”Votați și la referendum?” Duduie, zic, am venit să votez. Tot ce e de votat. De ce mă întrebi? ”Fiindcă trebuie să știe colega”. Colega era a treia la masa cu ștampile și buletine de vot. Poate, zic, vreau să votez doar la chestia cu bandiții care n-ar trebui să fie în fruntea țării. În situația asta, puteai să mă întrebi dacă vreau să votez și pentru Europarlamentare! Poate că nu mi-e niciunul simpatic, om sau partid! De ce mă întâmpini ca și când ți-am greșit cu ceva?

Îl întreb pe prietenul meu Birbirel, șef al fiscului sângerean, care părea mai important în peisaj, dacă e normal să fiu astfel interogat, la intrare, ca și când doar n-oi fi tâmpit să votez și la referendum.

Așa e peste tot, ca să știe fetele cum scot buletinele! Sterică (alias Birbirel, singurul la care apelez când sunt la București, să-mi cumpere un sac de grâu pentru porumbei) e, ca mereu, pus pe glume. Tu, zic, în ce calitate ești aici? Sunt observator PSD independent!

Votez pe toate buletinele, sub privirile feminine ale juriului electoral. Până atunci, cam pe la orele trei după prânz, votaseră circa 150 de inși, la o populație de peste 6000 de suflete.

La ieșirea mea, intră, de pe ulița de jos, unul grăsuț cu nevasta. Îi știu după chip, nu după nume. Votați și la Referendum? – întreabă mecanic fata de la ușă. Nu, nu, nu, se scutură ăla, de parcă ar fi fost întrebat dacă nu înghite o broască.

Povestea asta, aflu acum și din diaspora, a fost rețeta exersată peste tot. Votul la Referendum părea un gest nepatriotic, la care consimțeai din imbecilitate. Frumoasa fată de la intrare îți transmitea mesajul cu o privire intens interogativă. La Sângeru, la Pisa, la Londra, în Patagonia, la fel. E prima mare șmecherie care a umblat ca un bisturiu fin, utilizat în chirurgia estetică, de netezit riduri și îndreptat țâțe, prin tot procesul electoral. La ea s-au adăugat și alte priceperi care nu țin nici de Meleșcanu, nici de Carmen Dan, ci de toți la un loc.

Acest aparat de strivit democrația nu a fost pus la punct de o singură pereche de nădragi și nici de fusta Internelor, cât ar fie ea de apretată. Aici au lucrat structuri de partid și de psihologie, meșteri gen pușcăriașul întemnițat deunăzi, securitățile multiple și paralele, păducheria subjugată de ciuciurul banului public, la care stau cu gura desfăcută  mulți.

Cu capetele seci sau șmechere ale celor doi, chiar retezate, nu faci mare scofală, domnule Iohannis. Sigur, dă bine la televizor. Cancerul are metastaze și extirparea nu trebuie făcută cu priceperea, îndoielnică de altfel, a unui discurs moșmondit , ci operând adânc.

România moare de 30 de ani și singurii români care par cu adevărat patrioți sunt cei pe care politica de la București îi înjură ca trădători. Diaspora, adică ăia vreo cinci, dacă nu șapte milioane plecați afară, nu poate fi păcălită cu zăhărelul a două demisii sau demiteri. Ei au aici nu doar case părăsite, ci și părinți nepărăsiți, frați, prieteni din copilărie pe care-i iubesc, amintiri care nu pot fi confiscate și multe altele care intră în mierea de salcâm a anotimpurilor patriei.

E bine că ei cerut demisii, dar n-o fă ca și când ți-ai îndeplini o datorie de serviciu. Știu că talentul oratoriei te-a ocolit, dar însuflețește nițel mesajele și nu le rezuma, de parcă sentimentele vorbirii au intrat la apă, la stricul necesar.

P.S.

Aflu că pe tot globul pământesc unde viețuiesc români, procesul electoral a început cu întrebarea ”Votați și la Referendum?” sau ”Votați cumva și la Referendum?”. Cine a pus-o în rețeta obligatorie? Poate află președintele.