Am citit mai adineauri o știre amețitoare. Un județ, chiar al meu, și-a împărțit bugetul în două – jumătate pentru asistență socială și jumătate pentru cheltuielile de întreținere a funcționarilor publici. O mică bucățică a mers pentru excursia de documentare a consilierilor în SUA, să vadă cum fac americanii când n-au bani. Sunând eu la redacție, spre a afla detalii, fiindcă la Sângeru se aud doar vrăbiile și toporașii înflorind pe dealuri, am aflat că mai peste tot e la fel, mai puțin pe la București. Capitala având un buget cam cât al țării, drept pentru care își permite și o investiție în panseluțe, alta pentru o alee de role, o a treia pentru împodobit cu ghirlande de Paști marile artere. Investiții majore!
Dacă o jumătate de buget merge la asistența socială (satele sunt pline de persoane, unele burtoase, care își beau rachiul zilnic din ajutorul social), jumătate la salariile funcționarilor, ar mai trebui o jumătate. Dar un întreg n-are trei jumătăți! De ce nu se votează, în dragul nostru Parlament, o lege ca bugetul să aibă trei jumătăți?
Înțeleg că Parlamentul Dragnea- Tăriceanu, dacă vrea, mâine poate vota alipirea României la Uniunea Sovietică. Păi aia nu prea mai e! Ei, și?! Ce dacă nu mai e! O inventăm la vot, votanți găsindu-se din belșug pentru orice năzbâtie.

O năzbâtie dureroasă e să înțepenești progresul, și așa relativ, al unei țări, nefăcând ani de zile nici măcar o potecă între două cătune sau un podeț peste o gârlă.
Viitorul arată bine, ca un asistat social care investește tot în gâtlejul mereu uscat, iar el arată vesel și buhăit, ca după o nuntă de trei zile care acum se anunță mai lungă.