Ucraina se întoarce la măsuri severe de carantină după ce relaxarea a dus, conform premierului, la ”un rezultat lamentabil”

Guvernul de la Kiev a prelungit miercuri până pe 31 iulie izolarea (”carantina adaptivă”) impusă pentru a frâna răspândirea noului coronavirus, ca urmare a creşterii alarmante a noilor îmbolnăviri după primele relaxări ale restricţiilor, a anunţat premierul Denis Şmigal, transmite agenţia EFE.

”Având în vedere creşterea cazurilor de coronavirus, vom extinde aplicarea carantinei adaptive până la 31 iulie”, a declarat Şmigal în timpul unei şedinţe de guvern.

El a deplâns faptul că relaxarea restricţiilor antiepidemice a fost interpretată de mulţi ucraineni drept o ridicare totală a restricţiilor, astfel că ”astăzi avem un rezultat lamentabil”.

Distribuie prietenilor

”Coronavirusul nu a plecat, ameninţarea lui pentru noi toţi şi pentru tot sistemul sanitar nu a dispărut”, a insistat premierul ucrainean, după ce miercuri au fost confirmate 758 de noi cazuri de COVID-19 şi 31 de decese, evoluţia ultimelor zile arătând o tendinţă de agravare a epidemiei.

Mai mult pe Agerpres