Unde-i mânăria, cine mânărește jegos?

Televiziunea Realitatea TV la care s-a nimerit deschis televizorul din spațiul în care trebăluiesc, reia obsedant știrea conform căreia dezinfectanții fabricați de mortul care s-a autoizbit de copac erau buni. Nu diluați de o sută de ori, nici de zece ori, ci ”diluați în limite normale”. O confirmă un nene cu funcție în ceva, e citat apoi un alt nene de la un laborator acreditat. Ministerul comunică și el – al Sănătății, firește! – că a trimis spre alte analize probe în Cehia parcă, spre a afla opinia unei părți neutre în raport cu gâlceava. Păi gâlceava a dus la închiderea unei fabrici, cea a HEXIPHARMA (unii zic că doar conducerea a fost închisă, iar fabrica lucrează de capul ei), patronul Dan Condrea și-a luat zilele înainte de a-l linșa furia populară, sute de spitale au fost vânturate prin sita anchetelor. Semnalarea unui ziarist a iscat furtună. A fost adevărat, bine documentat ce-a zis el? O știre de presă își are limitele și neputințele ei. Organele (ale statului) sunt mai potente, iar virilitatea lor investigatoare pătrunde până-n beregata adevărului. Dacă toate probele de atunci dovedesc hoția, iar toate probele de acum arată contrariul, ceva pute. ”Nene, matale cam puți” e replica unui puști dintr-un film, probabil al lui Sergiu Nicolaescu, fiindcă într-o vreme toate filmele erau ale lui. Cine minte? Cine-s cei care au mințit atunci sau mint acum, fiindcă minciuna, de un asemenea calibru, nu poate fi transportată doar de-o voce?
Cazul HEXIPHARMA revine și ne e vârât sub nas într-o variantă radical schimbată. Dacă adevărul e cel de azi, cei care au mințit ieri trebuie să plătească. Rău de tot. Se vorbea că amărâtul ală lipit de copac a omorât mii de oameni cu apa lui de ploaie. Acum putem lua în calcul moartea unui singur om și a industriei lui. Nu știu, ca gazetar, acest caz decât din tărăboiul de presă care l-a sanctificat pe Tolontan, devenit Sfântul Atoatevăzător Tolo, și l-a omorât pe Condrea. E posibil ca acum, cineva, cineva becher, nu spui neicusorule cine, are interesul să dea altă turnură cazului, închizându-l sub capacul altui sicriu. Probele, dacă au fost luate și analizate, se mai află în niște seifuri? Le țin procurorii la dospit, sau au rămas doar pe hârtie, sub formă de cifre? Probele, ieșite bune azi, sunt tot alea ieșite rele ieri? Laboranții de atunci au murit, au fost pensionați, au fost izbiți de copaci? Ori, meditând mai mult cu nasul în eprubete, au constatat că au greșit? Cazul, care a ținut trează România până după miezul nopții, mai abitir ca o telenovelă turcească, trebuie văzut cu responsabilitate față de cetățenii săi, de statul român. Dacă mai există. Cu ce organe va face statul treaba asta, dacă organele or fi fiind în spatele a tot ce se petrece? Nu știu! Să-și facă transplant de organe, să aducă altele din Galaxie, că se poartă.