Universitatea București, amendată cu 30.000 de lei de DSP
Pe 18 noiembrie, Direcția de Sănătate Publică (DSP) a efectuat un control la Facultatea de Drept din cadrul Universității București în urma unei sesizări a două cazuri de TBC, potrivit libertatea.ro.
DSP a constatat că universitatea n-a respectat normele de igienă. Primul caz de TBC a fost depistat în 21 octombrie 2019, iar al doilea în 4 noiembrie.
Ambele au fost confirmate de Dispensarul de Pneumoftiziologie sector 5. Este vorba de două studente din anul IV, la Facultatea de Drept din cadrul Universității București, potrivit datelor DSP oferite la solicitareaLibertatea.
Tinerele au fost internate la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta“, iar cei care au intrat în contact cu studentele, colegii de an și cadrele didactice, au fost supuși unor evaluări clinice și radiologice, de unde a rezultat că nu mai există persoane care să se fi infectat.
Universitatea București a fost amendată cu 30.000 de lei, pentru că n-a dispus efectuarea unei dezinfecții în 48 de ore, după aflarea celor două cazuri de TBC, au explicat reprezentanții DSP.
La o zi după control, DSP a trimis o echipă care a făcut dezinfecția în clădirea Facultății de Drept.