AM Press Logo
Muzeul Pietrei

 Unul din doi oameni de peste 60 de ani are ochii afectați de această boală. Poți scăpa de operație?

 

O persoană din două, cu vârsta de peste 60 de ani, poate să fie afectată de cataractă, principalul simptom al bolii fiind scăderea acuităţii vizuale, spune preşedintele Societăţii Române de Oftalmologie, conf. dr. Mircea Filip, conform Ziarul Prahova,ro, care citează Agerpres.
Medicul a subliniat că boala începe să se dezvolte între 40 şi 50 de ani, iar prevalenţa cataractei creşte odată cu înaintarea în vârstă.
Boala se manifestă prin vedere înceţoşată, scăderea acuităţii vizuale, adaptarea la întuneric se face greu, iar culorile devin şterse.
„Pacientul trebuie să vină la doctor, să facă şi ce spune doctorul, când pleacă de acolo să aibă o decizie luată, pentru că nu vezi bine şi urmează să faci o fractură de şold, de genunchi, să cazi sau, dacă eşti şofer şi conduci, mai ales noaptea, riscul de accident de maşină este ridicat şi acest lucru trebuie să îl avem în vedere, că nu există altă soluţie decât tratamentul chirurgical al acestei boli”, a afirmat conf. dr. Mircea Filip.

Concluzia este că dincolo de operație nu există nimic, conform acestor surse. Sunt oftalmologi care spun însă că ochii pot fi protejați încât cataracta să se instaleze mult mai târziu sau să nu apară decît în forme ușoare, controlabile.

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!