Rectorul și comandantul Academiei de Poliție, Veronica Stoica, ar trebui să fie cea care dă tonul reformei în instituția măcinată de ani de zile de scandaluri de plagiat.
Dacă ar fi aplicat prevederile legale și normele academice, Veronica Stoica – deținătoare și a titlurilor de comisar-șef de poliție, profesor, coordonator de doctorate – ar fi fost obligată să pună reflectorul pe carierele colegilor ei, profesori și coordonatori de doctorate.
Însă chiar Veronica Stoica și-a construit, la rândul ei, întreaga carieră universitară pe baza unor practici ilicite, mai exact reciclări masive de conținut publicat în trecut, ceea ce în termeni academici se numește „autoplagiat”.
Probele adunate pe parcursul documentării arată că Stoica și-a reciclat succesiv conținutul unor lucrări, pe care le-a publicat ulterior sub formă de conținut original.
În articolul de astăzi, prezentăm o analiză a producției științifice a rectorului Veronica Stoica, care în mandatul preluat în iulie 2019 n-a făcut nimic pentru a schimba starea de fapt din Academia de Poliție.
Rectorul, prorectorul, cel puțin patru din cei șase decani, coordonatori de doctorate și multe cadre didactice de la Academia de Poliție au plagiat sau autoplagiat cărți întregi, capitole de cărți, articole științifice sau porțiuni din lucrările pe care și-au pus semnătura.

Unii dintre profesorii din Academie au plagiat inclusiv în tezele de doctorat, fapt care pentru un cadru didactic – în eventualitatea unui viitor verdict de plagiat – echivalează cu încheierea carierei academice.

Deținerea titlului de doctor este condiția legală fără de care un profesor universitar nu poate activa în mediul academic.

Această situație incredibilă – care arată că aproape toate cadrele didactice, plus întreaga conducere a uneia dintre cele mai importante instituții de învățământ universitar de stat din România, au comis acte de fraudă academică – a fost posibilă pentru că, în ultimii 20 de ani, Ministrul Educației și Ministerul de Interne, alături de toate organismele lor de control, au închis ochii în fața imposturii epidemice.

Astăzi încep să prezint probele punctuale, individuale – care atestă gradul generalizat de fraudă și corupție din Academia de Poliție – pe care le-am adunat în urma unei ample investigații întinse pe parcursul ultimelor opt luni.

Dovezile de încălcare a normelor academice și legilor, adunate în luni și luni de zile, sunt copleșitoare:

teze de doctorat plagiate;
teze de doctorat plagiate, publicate ulterior, dar semnate de doctorand împreună cu conducătorul de doctorat;
teze de doctorat plagiate, publicate ulterior, dar semnate de doctorand împreună cu alți profesori din Academia de Poliție sau chiar cu persoane cu funcții înalte în Poliția Română și în Ministerul de Interne;
cărți plagiate și autoplagiate;
cărți publicate de două sau de mai multe ori sub titluri diferite și cu autori diferiți;
articole științifice plagiate și autoplagiate;
articole științifice publicate de două sau de mai multe ori sub titluri diferite și cu autori diferiți;
capitole de cărți publicate sub formă de articole științifice sub titluri diferite, semnate de doar unii dintre autorii respectivelor cărți.
Autoplagiatul
CV-urile profesorilor de la universitatea Ministerului de Interne abundă în cărți și articole științifice publicate, datorită cărora și-au obținut titlurile universitare și și-au construit carierele. Unii l-ar face invidios chiar și pe cel mai prolific scriitor, semnând și câte zece cărți pe an.

Secretul acestor cariere universitare de profesori și coordonatori de doctorate stă bine ascuns în cuvântul „a publica”, nu în cuvântul „ a scrie”.

Dacă analizăm conținutul lucrărilor semnate de cele mai multe dintre cadrele didactice de la Academia de Poliție constatăm că acesta se repetă, și se repetă, și se tot repetă.

În lumea academică, publicarea repetată a aceluiași conținut, fără a menționa că este vorba despre un text vechi, apărut deja, se numește autoplagiat.
Citeşte mai mult pe PressOne.ro