Vino cu mine într-o carte
Căutăm în cărți propriile noastre idei, spre a avea bucuria confirmării. Ceva de acest gen scria, în ”Meseria de a trăi”, marele scriitor italian, cu un destin tragic, Cesare Pavese. Ne bucură găsirea în oglindă a imaginii gândurilor noastre, fiindcă și gândurile au trup de gânduri și, ca atare, imagine. Ce bucurie să găsești în scrierile lui Platon, de pildă, cu o anticipare milenară, o frământare a ta, o idee care capătă astfel soliditate și împăunare!
Căutăm în politică, pentru speranțele noastre, confirmări. Votăm oameni care par a gândi ca noi, ne spun spusele pe care vrem să le auzim, conturează – cu voci joase sau înalte, în campaniile electorale – trebuințe pe care le credem legitime. După ce-s aleși, nu mai gândesc ca noi, iar în faptele lor nu ne mai regăsim. Mint prin ceea ce fac acum? Nu, au mințit atunci când ne-au copiat trebuințele, gândurile, speranțele și s-au suit cu ele la tribună. Acum au redevenit ei, cei reali.
Cărțile nu sunt rescrise decât rareori. Ele nu ne mint, mai ales acolo unde ne regăsim gândurile. Politica nu e o carte de învățătură. E mai degrabă o actorie în care minciuna se cocoață abil pe crăci, maimuță cu agilități. Cei ce prind rolul, îl joacă și devine viața lor. Identici cu personajul care la noi, în piesa numită România, e mai mereu negativ, fac zob publicul și chiar scena. Bună dimineața! E duminică și m-aș bucura să citesc și, dacă-i soare, să urc pe deal.